Nicuşor Dan, despre cum a petrecut sărbătorile: Tata e din Făgăraş, mama din Ileni, la vreo zece kilometri, şi am fost cu colinda vreo două zile în ambele locuri. Moş Crăciun a venit tot acolo, iar apoi am fost undeva la munte/ Ce i-a adus Moş Crăciun

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, întrebat cum a petrecut sărbătorile, că „vreo două zile” a fost cu colinda în ambele locuri de unde sunt părinţii săi, la Făgăraş şi Ilieni, iar Moş Crăciun „a venit tot acolo”, după care a mers „undeva la munte” împreună cu familia. Întrebat ce i-a adus Moş Crăciun, Nicuşor Dan a răspuns râzând că a primit mănuşi şi şosete. Declaraţiile au fost făcute la bordul avionului Spartan, cu care şeful statului se deplasa la reuniunea şefilor de stat şi de guvern ai Coaliţiei de Voinţă, de la Paris.

„Tata e din Făgăraş, mama din Ileni, la vreo zece kilometri şi am fost cu colinda şi-ntr-o parte şi-n alta, vreo două zile, inclusiv Moş Crăciun a venit tot acolo, ne-a prins la una din locaţii, iar apoi am fost undeva la munte”, a răspuns Nicuşor Dan, întrebat cum a petrecut sărbătorile de iarnă.

Şeful statului a dezvăluit, răspunzând altei întrebări, că a primit de la Moş Crăciun mănuşi şi şosete.

Întrebat care a mâncarea sa preferată de Crăciun, Nicuşor Dan a răspuns: „Tot timpul ciolan cu fasole”. Despre dulciurile pe care le preferă, preşedintele a spus amuzat că încearcă să se menţină. 

În ceea ce priveşte petrecerea de Revelion, Nicuşor Dan a spus că a stat până la ora 3.00.

„Am stat până la ora trei şi asta mi-a perturbat somnul până în ziua de azi. Am fost cu mai mulţi părinţi şi copii şi trăgeau copiii de noi să mai stăm”, a mai declarat Nicuşor Dan. 

Nicuşor Dan participă, marţi, la reuniunea şefilor de stat şi de guvern ai Coaliţiei de Voinţă, de la Paris, unde s-a deplasat cu un avion Spartan, la bordul căruia a făcut declaraţiile respective.

Nicuşor Dan, întrebat dacă s-a obişnuit să se deplaseze cu un avion militar: Asta e explicaţia pentru reducerea de 30 de milioane de care vorbeam/ Ce spune despre inconvenientul unei călătorii cu Spartan şi despre deplasările mai lungi

Administraţia Trump mulţumeşte mass-media pentru că a păstrat tăcerea înainte de lovitura prin care Maduro a fost capturat