Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, despre dosarul de la DIICOT privind filmuleţul din campania electorală, că cele două persoane nu au fost niciodată în echipa sa de campanie, ci erau subcontractori, iar dacă ce spun procurorii este adevărat şi ei au săvârşit o infracţiune, trebuie să fie penalizaţi.
Preşedintele Nicuşor Dan a fost întrebat în conferinţa de presă cum vede faptul că nişte persoane care au lucrat în campania sa, şi erau în echipa de campanie, au ajuns să ajute la realizarea acelor fotografii trucate din campanie. ”În primul rând, (..) aţi vorbi de echipa mea de campanie. Aceste două persoane nu au fost niciodată în echipa de campanie. În echipa de campanie au fost zece persoane, care unele dintre ele s-au ocupat de contracte. În cadrul acestor contracte, am semnat cu diferite firme, fie sociologice, fie de producţie video, iar persoanele pe care vorbiţi erau subcontractori ai acestor contractori. Deci nicidecum nu poate fi vorba de persoane din echipa mea de campanie”, a spus şeful statului.
El a precizat că, ”dacă ce spun procurorii este adevărat şi ei au săvârşit o infracţiune, trebuie să fie penalizaţi pentru infracţiunea pe care o săvârşit-o”.
”Dacă a existat o interacţiune, a existat între echipa de campanie şi firmele pe care le-am contractat, nicidecum nu pui subcontractor. Bineînţeles că dacă cineva te filmează şase ore, le întrebi ce mai faci, dar nimic mai mult de atât”, a mai afirmat preşedintele.
Despre scenariul unui sabotaj din partea contracandidaţilor sau din partea oamenilor din echipă, Nicuşor Dan a afirmat că asta trebuie să lămurească procurorii.
”Nu sunt oameni din echipă. În niciun caz nu sunt oameni din echipa mea. Sunt nişte oameni care erau pe piaţă şi ştiau să filmeze. Şi au fost folosiţi de noi cum au fost folosiţi de alţii”, a completat Nicuşor Dan.



