Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, după discuţia cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, la Paris, în cadrul vizitei oficiale, că şi-au împărtăşit experienţa în ceea ce priveşte războiul hibrid, inclusiv partea de dezinformare şi au agreat că pot să învăţa unii de la ceilalţi. Şeful statului a anunţat că l-a invitat pe Macron, în România în 2026, iar acesta a confirmat că va veni.
”Am vorbit de industria de apărare, de contextul SAFE şi aici, după cum ştiţi, avem deja o investiţie în franceze în industria românească de apărare, cum ar fi Ghimbav. Noi suntem deja la a treia etapă. Am avut o etapă în care cumpăram şi nu ceream nimic, după care am avut o etapă în care cumpăram şi puneam condiţia ca lucrurile să se întâmple în România, o parte din producţie să se întâmple în România, dar imediat ce respectiva comandă se termina, investiţia din România nu mai era actuală şi acum cu programul SAFE, şi o să-i felicit pe toţi cei care au lucrat la modul în care el este făcut, vrem ca investiţiile pe care programul SAFE le aduce în industria noastră de apărare să se transforme în nişte investiţii permanente, care nu doar să reuşească să satisfacă comenziile Armatei Române, ci chiar să fie companii care în aceeaşi perioadă să exporte şi în altă parte şi să fie viabilă şi după ce comanda pe care România o face se întrerupe”, a spus preşedintele Nicuşor Dan, într-o conferinţă de presă la Paris, după ce a fost primit de preşedintele Emmanuel Macron.
El a arătat că a vorbit cu preşedintele Franţei despre economie şi de investiţiile franceze în România şi preşedintele Macron a subliniat faptul că imensa majoritate a investiţiilor franceze în România sunt investiţii strategice pe temen lung şi nu investiţii speculative, cum mai avem.
”Am vorbit de chestiuni concrete, cum este investiţia de la Tarniţa, pe care o companie franceză vrea să o facă în zona de energie. Am vorbit de Republica Moldova şi am constatat că poziţiile noastre sunt aliniate pe chestiunea asta şi am vorbit, bineînţeles, de celelalte teme ale agendei europene. Ştiţi că avem un Consiliu European la sfârşitul săptămânii viitoare cu mai multe teme, bugetul multianual, sprijinul pentru Ucraina şi toate celelalte, şi ne-am împărtăşit experienţa în ceea ce priveşte războiul hibrid, inclusiv partea de dezinformare, care este o provocare pentru noi toţi şi în care am agreat că putem să învăţăm unii de la ceilalţi”, a menţionat şeful statului.
Nicuşor Dan a anunţat că l-a invitat pe preşedintele Macron şi acesta a confirmat o vizită în România în cursul anului 2026.


