Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, reafirmă decizia sa de a candida pentru funcţia de preşedinte al României. El este de părere că, înainte de primul tur al scrutinului prezidenţial care va avea loc în acest an, oamenii trebuie să primească ”de la cel mai înalt nivel”, chiar de la preşedintele Klaus Iohannis, explicaţii legate de ceea ce s-a întâmplat la alegerile din 24 noiembrie.
Întrebat, vineri seară, la B1 Tv, dacă îşi menţine decizia de a candida la alegerile prezidenţiale din acest an, Nicuşor Dan a răspuns: ”Categoric! Categoric!”.
Primarul general a susţinut că este foarte important ca, înainte de a fi chemaţi la vot, oamenilor să li se explice ce anume s-a întâmplat la scrutinul din 24 noiembrie.
”Despre data alegerilor… este foarte, foarte important să fim lămuriţi de ce s-au anulat. Când se anulează nişte alegeri, e un eveniment extraordinar care trebuie lămurit. Eu aş vrea să am garanţia, de la Guvern, că el organizează alegerile, să am garanţia că, în momentul în care noi ne ducem să votăm la turul 1, că ştim ce s-a întâmplat pe 24 noiembrie”, a adăugat Nicuşor Dan.
El e de părere că lămuriri cu privire la motivele care au dus la anularea alegerilor prezidenţiale de anul trecut trebuie să vină chiar de la preşedintele Klaus Iohannis.
”Şeful statului are datoria să fie mediator între instituţii şi cetăţeni. Nu e vorba despre un aviz pentru o conductă, e vorba de o chestiune foarte, foarte serioasă, alegerile prezidenţiale din România, şi atunci explicaţiile trebuie să vină de la cel mai înalt nivel”, a explicat Dan.
El a atras atenţia asupra faptului că, dacă nu primesc explicaţii, alegătorii pot vota sub influenţa acestui fapt, subliniind că este esenţială încrederea populaţiei în instituţii şi că, în lipsa acestei încrederi, ţara riscă să se apropie ”tot mai mult de anarhie”.