”Azi am discutat vreo patru ore în detaliu bugetul naţional consolidat, structura deficitului. Mâine seară mă voi întâlni cu nişte reprezentanţe ai mediului de afaceri şi ulterior o să avem o discuţie ca să vedem cum facem cu deficitul. Aş vrea să avem o discuţie în paralel cu discuţia pentru formarea noului guvern, pe bugetul României pe jumătatea de 2025 care a rămas şi 2026. Sunt oameni care lucrează în sistemul bancar, sunt oameni care lucrează în sistemul privat, cei mai buni dintre ei, în opinia mea, ne vom întâlni mâine seară şi după aceea aceşti oameni şi cu reprezentanţi din Ministerul Finanţelor să găsim o direcţie care să nu mărească taxele şi să dea şi predictibilitate pentru şi pentru piaţa financiară şi pentru investitorii”, a spus Nicuşor Dan, la Protv.
Despre promisiunea făcută în campanie, de a nu creşte TVA, Nicuşor Dan a spus că îşi menţine această declaraţie.
”Menţin! Eu cred că putem să tăiem nişte cheltuieli, asta este credinţa mea în momentul ăsta. Haideţi să mai aşteptăm câteva zile să vedem opiniile din toată societatea că cred că asta e normal. Preşedintele să medieze un dialog în societate, inclusiv cu cei care aduc banii la buget în mediul privat şi să vedem cum scoatem”, a subliniat el.
Întrebat dacă avem bani de pensii şi salarii pentru următoarea perioadă, Nicuşor Dan a spus: ”Asta nu s-a pus în discuţie niciodată”.
„Avem suficienți bani pentru a onora plățile de salarii, pensii și investiții. Este o chestiune de normalitate, care se reglează lunar. Desigur, subiectul captează atenția publică mai ales când tensiunile sunt mari, dar Ministerul Finanțelor prioritizează constant cheltuielile. Propaganda nu ajută în acest sens”, a afirmat ministrul, după ce a participat la Summitul Romanian Business Leaders.
Barna a menționat că deficitul bugetar pentru aprilie este conform prognozelor și că, dacă trendul încasărilor va continua, România va putea respecta obiectivul unui deficit de 7% din PIB la sfârșitul anului. În aprilie, veniturile au depășit 50 de miliarde de lei, ceea ce este peste targetul stabilit.
„La patru luni nu am calculat deficitul şi nu am finalizat calculele pentru aprilie. Deficitul în momentul de faţă este în parametri normali. Ne putem încadra în 7% cu condiţia să putem realiza veniturile prognozate. În aprilie chiar am depăşit targetul pentru aprilie. Au venit peste 50 de miliarde de lei încasări din impozite, taxe şi din accize. Dacă acest trend se menţine, ne putem încadra în 7% la sfârşitul anului. Vă recomand să nu facem analiză lună pe lună pentru că sunt şi cheltuieli prioritizate, sunt şi cheltuieli periodice. Avem situaţii cu plată de dobânzi care sunt fluctuante şi nu sunt într-o liniaritate lunară. Este un pic înşelător să analizăm de fiecare dată deficitul lună de lună”, a explicat Tánczos Barna.