Nicuşor Dan îl felicită pe Ciprian Ciucu: Bucureştenii au ales un primar, trebuie să-i dăm acum mijloacele de a guverna oraşul / E regula de bază a democraţiei: cetăţenii au întotdeauna dreptate, iar opiniile şi le exprimă prin vot

Preşedintele Nicuşor Dan îl felicită, luni, pe primarul ales al Capitalei, liberalul Ciprian Ciucu, el afirmând că bucureştenii au ales un primar şi ”trebuie să-i dăm acum mijloacele de a guverna oraşul”. E regula de bază a democraţiei: cetăţenii au întotdeauna dreptate, iar opiniile şi le exprimă prin vot, mai spune şeful statului, el precizând că a fost un exerciţiu democratic pe care partidele din coaliţie l-au dus cu responsabilitate. Şeful statului s-a poziţionat, în competiţia pentru alegerile de la Primăria Bucureşti, în favoarea candidatului USR, Cătălin Drulă. Nicuşor Dan a apărut într-o fotografie, alături de Drulă, înainte de începerea campaniei electorale, iar de Ziua naţională a României, a apărut într-un clip, în Palatul Cotroceni, în care discută cu Drulă şi liderul USR Bucureşti, Vlad Voiculescu, despre problemele urbanistice ale Capitalei. În clip, se arată că PNL nu a votat supendarea PUZ-urilor, ”inclusiv sub conducerea lui Ciprian Ciucu, şeful PNL Bucureşti”.

”Felicitări şi succes aleşilor locali confirmaţi prin votul de ieri al cetăţenilor. E regulă de bază a democraţiei: cetăţenii au întotdeauna dreptate, iar opiniile şi le exprimă prin vot. Felicitări şi succes lui Ciprian Ciucu. Un oraş complex, restanţe deja istorice şi o relaţie complexă cu celelalte autorităţi ale statului. Bucureştenii au ales un primar, trebuie să-i dăm acum mijloacele de a guverna oraşul”, spune preşedintele Nicuşor Dan, într-o postare pe Facebook.

Nicuşor Dan subliniază că ”este obligatorie punerea în practică a referendumului de anul trecut: distribuţia taxelor şi impozitelor bucureştenilor la nivelul Consiliului General, nu la Parlament, şi toate autorizaţiile la Primarul General, nu la sectoare, pentru o unică responsabilitate pe urbanism”.

”A fost un exerciţiu democratic pe care partidele din coaliţie l-au dus cu responsabilitate. Mize importante urmează: bugetul pentru 2026, ultimele 8 luni din PNRR, concretizarea programului SAFE, admiterea la OCDE. Sunt sigur de responsabilitate în continuare”. mai afirmă preşedintele.

Candidatul PNL pentru funcţia de primar general, Ciprian Ciucu, a câştigat alegerile cu 36,16%, arată datele după centralizarea tuturor procesele verbale.

Europarlamentarul Vlad Voiculescu afirma, într-un clip video postat pe pagina sa de Facebook şi filmat în Palatul Cotroceni, de Ziua Naţională, în care apare alături de preşedintele Nicuşor Dan şi de candidatul USR la Primăria Capitalei, Cătălin Drulă, discutând despre problemele urbanistice ale Capitalei, că PNL nu a votat supendarea PUZ-urilor, ”inclusiv sub conducerea lui Ciprian Ciucu, şeful PNL Bucureşti”.

Într-un mesaj postat tot pe Facebook, candidatul PNL Ciprian Ciucu a respins acuzaţiile lui Voiculescu, afirmând că acesta ”minte cu neruşinare” şi ”cu premeditare”.

Biroul Electoral de Circumscripţie Bucureşti a cerut eliminarea videoclipului filmat la Cotroceni în care apar candidatul USR la Primărie Cătălin Drulă, preşedintele Nicuşor Dan şi Vlad Voiculescu, consilier prezidenţial onorific şi liderul USR Bucureşti.

BEC a argumentat că materialul este conceput să influenţeze rezultatul unor alegeri sau un comportament de vot politic.

Şeful CJ Iaşi, Costel Alexe, după anunţul ministrului Pîslaru că va sesiza Parchetului European pe tema achiziţiei de microbuze şcolare electrice: Este un demers care poate aduce claritate asupra modului în care a fost gestionat apelul de proiecte

Un ucrainean şi doi români au fost arestaţi preventiv pentru trafic de droguri de mare risc după ce poliţiştii de frontieră au găsit în maşina lor aproximativ cinci kilograme de substanţă cristalină 3 CMC, procurată din Polonia