Nicuşor Dan: În acest moment noi nu avem o strategie clară, a noastră, pentru Marea Neagră, cu care să ne ducem în faţa partenerilor şi europeni, şi euroatlantici / Miza, găzduirea în România a hubului de securitate la Marea Neagră

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercui, că în opinia sa, în acest moment nu avem o strategie clară, a noastră, pentru Marea Neagră, cu care să ne ducem în faţa partenerilor şi europeni, şi euroatlantici. El a precizat că una dintre mize este găzduirea în România a hubului de securitate la Marea Neagră.

Preşedintele a fost întrebat dacă abordarea strategică a Uniunii Europene cu privire la regiunea Mării Negre răspunde noilor şi intereselor României şi ce lipseşte din documentul făcut public recent de Comisia Europeană.

”E o întrebare tehnică la care nu am un răspuns concret în momentul acesta. În opinia mea, există nişte lucruri pe care le facem în momentul acesta la Marea Neagră, există nişte parteneriate pe care le avem, Bulgaria, Turcia de exemplu. În opinia mea, în acest moment, noi nu avem o strategie clară, a nostră, pentru Marea Neagră, cu care să ne ducem în faţa partenerilor şi europeni, şi euroatlantici”, a precizat şeful statului.

Întrebat dacă va solicita găzduirea în România a hub-ului de securitate la Marea Neagră, anunţat de UE, preşedintela s spus: „Da. Este una din mize”.

Roland Garros: Musetti spune că s-a temut că va fi descalificat după ce a lovit o arbitră de linie cu mingea la meciul cu Tiafoe

Nicuşor Dan spune că trebuie schimbată comunicarea privind Ucraina: Să explicăm oamenilor că securitatea Ucrainei şi ajutorul românesc pentru Ucraina este o chestie care ţine de securitatea României şi de securitatea Rep Moldova