Nicuşor Dan, întrebat dacă România va recunoaşte Peninsula Crimeea, în cazul în care SUA ne va cere acest lucru: Niciodată nu voi solicita Parlamentului recunoaşterea Peninsulei Crimeea ca parte a Rusiei

Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Nicuşor Dan susţine că nu va solicita niciodată Parlamentului român recunoaşterea anexării Peninsulei Crimeea de către Rusia.

Întrebat ce va decide dacă Statele Unite ale Americii vor recunoaşte anexarea Peninsulei Crimeea de către Federaţie Rusă şi vor solicita aliaţilor să facă acelaşi lucru, Nicuşor Dan a declarat, joi, la TVR, că decizia este a Parlamentului, dar că nu va face o asemenea solicitare.

”Decizia este a Parlamentului. Niciodată nu voi solicita Parlamentului recunoaşterea Peninsulei Crimeea ca parte a Rusiei. De ce? Ar fi prima oară după 80 de ani de tratate internaţionale şi nu este în avantajul nimănui, nici al României, să dea naştere la repunerea în discuţie a frontierelor teritoriale. Asta ar însemna o invitaţie la război, exact ce noi nu vrem”, a afirmat Nicuşor Dan.

În 2014, forţele loiale preşedintelui ucrainean pro-rus Viktor Ianukovici au ucis zeci de demonstranţi la Kiev, iar acesta a fugit în cele din urmă în Rusia, în mijlocul unei revolte populare. Moscova a răspuns prin trimiterea de trupe sub acoperire pentru a cuceri peninsula Crimeea, pe care Rusia a anexat-o rapid.

 

 

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2025 – Un român aflat de 8 ani în Noua Zeelandă, primul votant în turul 2 al alegerilor prezidenţiale, la secţia deschisă în Auckland – FOTO

Superbet Chess Classic România 2025: Praggnanandhaa Rameshbabu, lider în clasament / Rezultatele rundei a opta