În peisajul politic românesc post-decembrist, o constantă s-a menținut fermă la vârful statului: toți președinții României au provenit direct din structurile unor partide politice sau au fost susținuți masiv de formațiuni politice majore.
De la Ion Iliescu (FSN/PDSR) și Emil Constantinescu (CDR/PNȚCD) la Traian Băsescu (PD/PDL) și fostul președinte Klaus Iohannis (PNL), apartenența sau sprijinul politic a fost o condiție sine qua non a accesului la Cotroceni.
Ca o remarcă de culoare, Nicușor Dan are ceva amănunte în comun cu un fost șef de stat al României, respectiv Emil Constantinescu. Ambii au fost susținuți de o largă alianță de partide și, de asemenea, amândoi au sărbătorit de la balcon.
Succesul lui Nicușor Dan, obținut ca independent, deși cu sprijin tacit sau declarat al unor partide la nivel local/național în diferite momente, a demonstrat că o figură neafiliată explicit unei mari formațiuni poate câștiga cea mai importantă luptă electorală.
Este primul președinte care nu provine dintr-un partid politic în sensul clasic al afilierii și ascensiunii în ierarhia de partid. Această particularitate ar putea reconfigura semnificativ relația dintre Președinție, Guvern și Parlament.
