Nicuşor Dan: Mediul internaţional e marcat de crize cronice sau spontane, de reînvierea logicii sferelor de influenţă şi a competiţiei între marile puteri / Am solicitat diplomaţilor noştri să aibă capacitatea să se adapteze acestor realităţi

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, în cadrul întâlnirii cu cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi în România, că mediul internaţional e marcat de crize cronice sau spontane, de reînvierea logicii sferelor de influenţă şi a competiţiei între marile puteri şi că a solicitat diplomaţilor noştri să aibă capacitatea să se adapteze acestor realităţi, să anticipeze realităţile viitoare şi să reacţioneze prompt faţă de acestea. Şeful statului a mai anunţat că, pe o scenă globală adesea haotică, România va continua să fie un partener de încredere şi va urmări aceiaşi politică externă, întemeiată pe triada Uniunea Europeană-NATO – Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii.

”Mediul internaţional e marcat de crize cronice sau spontane, este marcat de reînvierea logicii sferelor de influenţă şi a competiţiei între marile puteri. Şi, aşa cum s-a menţionat, normele internaţionale au devenit deseori relativizate şi organismele multiraterale şi-au pierdut cel puţin în parte din forţa”, a spus preşedintele Nicuşor Dan în cadrul întâlnirii cu corpul diplomatic acreditat la Bucureşti. 

 
Şeful statului a mai spus că scena globală este marcată de crize multiple şi suprapuse şi reclama dinamism şi flexibilitate. 

 
”Am solicitat, în calitate de preşedinte, diplomaţilor noştri să aibă capacitatea să se adapteze acestor realităţi, să anticipeze realităţile viitoare şi să reacţioneze prompt faţă de acestea”, a arătat Nicuşor Dan. 
 
El a subliniat că, totuşi, în acest nou cadru de acţiune diplomatică, România îşi va păstra reperele fundamentale.
 
”Ţara noastră va rămâne loială promisiunilor şi angajamentelor sale de politică externă şi de securitate. Şi, în egală măsură, îşi va urmări cu tenacitate interesele naţionale, aşa cum cetăţenii noştri ne-o cer. Aceasta este esenţa conceptului de independenţă solidară pe care l-am introdus în noua strategie de apărare. Suntem convinşi că doar o Românie puternică şi autonomă poate da valoare adăugată alianţelor, parteneriatelor şi relaţiilor de cooperare în care e angajată. O Românie puternică e un aliat, un partener şi un interlocutor mai bun pentru ţările pe care dumneavoastră le reprezentaţi”, le-a transmis preşedintele diplomaţilor acreditaţi în România. 
 
Preşedintele Nicuşor Dan a mai spus că, pe o scenă globală adesea haotică, România va continua să fie un partener de încredere.
 
”Vom urmări aceiaşi politică externă, întemeiată pe triada Uniunea Europeană-NATO – Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii. Vom acorda o atenţie sporită unor teme de o importanţă imediată pentru noi, războiul de agresiune dus de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei, parcursul european al Republicii Moldova, cooperarea cu partenerii noştri strategici şi cu statele cu care împărtăşim aceleaşi valori”, a mai spus Nicuşor Dan. 
 
El a continuat: ”Prietenilor noştri tradiţionali din Balcani, din Orientul Mijlociu, din Nordul Africii, din America Latină şi Asia le vom propune pe termen mediu un nou nivel de ambiţie care să fructifice capitalul istoric al relaţiilor noastre şi noul dinamism politic şi economic al acestor regiuni”, a spus el. 
 

Nicuşor Dan: Parteneriatul strategic cu Statele Unite va continua să fie o linie fundamentală de acţiune a politicii noastre externe, în 2026 / Vom propune SUA o agendă consistentă de proiecte economice, benefice pentru ambele părţi

Nicuşor Dan: Este evident că agresiunea rusă afectează în mod direct şi Republica Moldova, care rămâne pentru noi o prioritate esenţială de politică externă. Nu ne va fi indiferentă soarta unui stat în care se vorbeşte şi se simte româneşte