Preşedintele ales, Nicuşor Dan, a afirmat că nu se pune problema constituirii unui nou guvern ”mâine, poimâine” şi că tot ceea ce se vehiculează în spaţiul public despre formarea noului Executiv nu are vreun suport. El a adăugat că îşi doreşte un guvern sprijinit de toate cele patru partide pro-occidentale şi a menţionat că programul de guvernare este mai important decât numele miniştrilor.
Nicuşor Dan a fost întrebat, joi, despre scenariile referitoare la noul Guvern.
”În ceea ce priveşte Guvernul, nimic din ceea ce se vehiculează nu are vreun suport. Nu se pune problema să facem un guvern mâine, poimâine. Sunt foarte bucuros că PSD-ul şi-a exprimat semi-disponibilitatea de a intra în Guvern. Îmi doresc foarte tare ca să avem un guvern sprijinit de cele patru partide pro-occidentale din Parlament şi de minorităţile naţionale. Asta va avea şi un efect important asupra economiei pentru că dobânzile la care noi ne împrumutăm vor fi mai mici dacă vom avea un guvern stabil. Pentru moment, atât eu, cât şi partidele ne uităm la problema deficitului şi în discuţiile pe care le voi avea cu partidele pentru formarea Guvernului programul să fie mult mai important decât numele miniştrilor şi în cadrul discuţiei pe program chestiunea deficitului care este foarte, foarte importantă”, a explicat Nicuşor Dan.
El a reamintit că şi-l doreşte premier pe actualul preşedinte interimar, Ilie Bolojan, dar a precizat că totul depinde de discuţia pe care o va avea cu partidele.
Întrebat dacă există pericolul unei recesiuni, Nicuşor Dan a răspuns: ”Depinde ce înţelegeţi prin recesiune. Noi avem un deficit de 8-9% şi în condiţiile acestui deficit de 8-9% avem o creştere economică de 1-2%. În mod normal, când ai deficit înseamnă că arunci banii în piaţă şi asta stimulează creştere economică. Cumva noi suntem în recesiune în momentul ăsta şi în 2024, de asemenea, dar pe de altă parte avem o economie privată care este solidă şi am avut un PIB care s-a dublat în ultimii zece ani. În măsura în care reuşim să îl stabilizăm şi sunt foarte optimist că vom stabiliza perspectivele economice pe termen mediu şi lung şi pentru România sunt foarte bune”.
De asemenea, Nicuşor Dan a anunţat că va avea întâlniri cu ministrul de Finanţe şi cu cel al Investiţiilor şi Proiectelor Europene.