Întrebarea pusă participanților la sondaj a fost: „Dacă alegerile prezidențiale ar avea loc duminica viitoare și aceștia ar fi candidații, pentru cine ai vota?”
Sursa foto: Nicușor Dan
„Cifrele vorbesc clar: Suntem pe drumul cel bun și România Onestă are o șansă reală! Pentru a păstra direcția corectă, cea a valorilor occidentale, trebuie să fim uniți mai mult ca niciodată.
Nu există loc de orgolii când viitorul țării este în joc! Vom lupta cu tărie până la capăt, indiferent de obstacolele ce ne vor ieși în cale. România merită să rămână pe drumul prosperității și al democrației!”, a transmis Nicușor Dan.
Acesta este pe locul doi în topul preferințelor alegătorilor, cu 25,4 procente. Pe primul loc se află Călin Georgescu, cu 38,4%. Locul trei este ocupat de Crin Antonescu, cu 15,8%, iar pe locul patru se află tot un candidat independent, Victor Ponta, cu 7,5%. Sondajul o plasează pe Elena Lasconi, candidatul USR la prezidențiale, pe locul cinci, cu 5,8%.
A doua întrebare a fost: „Dacă duminica viitoare ar fi turul 2 al alegerilor prezidențiale ce candidat ai vota pentru funcția de președinte?”, iar scenariul oferit a fost cel în care candidații sunt Nicușor Dan și Călin Georgescu.
Rezultatul sondajului arată că 45% din respondenți l-ar alege pe Nicușor Dan, 40,9% dintre români l-ar alege pe Călin Georgescu, iar 14,1% fie sunt indeciși, fie și-ar anula votul.
Sursa foto: Nicușor Dan
Sondajul Atlas s-a desfășurat în perioada 21-24 februarie 2025.
Un sondaj realizat la mijlocul lunii februarie de Centrul de Sociologie Urbană și Regională – CURS, arată că alegerile prezidențiale din 4 mai 2024 ar putea aduce o situație radical diferită în București față de cea de pe 24 noiembrie 2024.
Pe primele două locuri se află doi independenți, cu primarul general Nicușor Dan depășit pe Călin Georgescu. Acesta din urmă ar înregistra o creștere spectaculoasă, de la sub 15% în noiembrie, la peste 30%.
Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare, ar fi pe poziția a treia în preferințele bucureștenilor, cu 24%, în vreme ce Victor Ponta ar avea doar 3%.
La întrebarea „La alegerile prezidențiale care vor avea loc pe 4 mai, dumneavoastră cu ce candidat ați vota?”, bucureștenii răspund astfel:
– Călin Georgescu – 31%
– Nicușor Dan – 29%
– Crin Antonescu – 24%
– Elena Lasconi – 10%
– Victor Ponta – 3%
– Altul – 3%
Mai multe detalii aici: Sondaj CURS | Alegerile prezidențiale, o afacere a independenților în București. Creștere spectaculoasă pentru Georgescu