Nicușor Dan răspunde la acuzațiile PSD: ‘Da, aşa cum Madridul are un dictator, Parisul are un dictator, Viena are un dictator / Referendumul se va ţine’

„Da, aşa cum Madridul are un dictator, Parisul are un dictator, Viena are un dictator. Vreau să spun că noi am trăit 20 de ani într-o situaţie nefirească în care atribuţii care trebuie să fie centralizate, cum împart banii de la străzi, de la locuitori, s-au dus în mod nefiresc către sectoare”, a subliniat Nicuşor Dan, arătând că în toate capitalele europene care există sub diviziuni, modelul este cel pe care îl propune acum.

Întrebat câţi bucureşteni trebuie să se prezinte la vot pentru validarea referendumului, Nicuşor Dan a spus: ”Conform legii referendumului trebuie să fie prezenţi 30% din oamenii din listele electorale, asta înseamnă 540.000 şi trebuie să se prezinte o opţiune, 25%, asta înseamnă 450.000 şi dintre cei care au prezentat o opţiune, jumătate trebuie să voteze DA”.

Primarul a subliniat că ”nu există niciun dubiu că acest referendum se va ţine”.

„Referendumul se va ţine, singura întrebare este dacă se face simultan, cu aceeaşi infrastructură ca alegerile prezenţiale sau nu”, a completat el.

Primarul a mai arătat că a vorbit cu liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache, care a iniţiat azi proiectul de lege care prevede organizarea referendumului în acelaşi timp cu alegerile prezidenţiale, şi acesta ”era moderat optimist că o să treacă şi că o să îl avem în două săptămâni”.

Meciul Rapid-Farul: Gheorghe Hagi – În seara asta am trăit momente pe care nu şi le doreşte niciun jucător! Poate nu o să mai fiu pe bancă

‘Nepotul lui Dracula’, reținut de poliție: Elvețianul a provocat un accidentat soldat cu trei răniți