Nicuşor Dan, reacţie la afirmaţiile premierului Bolojan despre prescrierea faptelor de corupţie: Problema fundamentală este de ce noi nu reuşim în 15 ani să rezolvăm o faptă de corupţie / În doi, trei ani ar trebui să se termine şi cercetarea, şi judecare

Preşedintele Nicuşor Dan consideră că problema fundamentală este de ce nu reuşim în 15 ani să rezolvăm o faptă de corupţie, cât este termenul de prescripţie. El susţine că în doi, trei ani, în cazul unei persoane vizate de un astfel de dosar, ar trebui să i se termine şi cercetarea şi judecarea şi să primească o soluţie.

Nicuşor Dan a fost întrebat, joi, dacă are aceeaşi părere ca premierul Ilie Bolojan care susţine că nu ar trebui să existe prescripţie pentru faptele grave de corupţie. 

”E o discuţie pe care să o avem în spaţiul public. Întrebarea fundamentală, în opinia mea, este următoarea. În momentul acesta pentru fapte mari de corupţie atât din Codul Penal, cât şi din acea lege specială a DNA-ului, termenul de prescripţie ajunge undeva la 15 ani. Cred că problema fundamentală este de ce noi nu reuşim în 15 ani să rezolvăm o faptă de corupţie. Adică ar trebui în doi, trei ani persei care este vizată de un astfel de dosar să i se termine şi cercetarea şi judecarea ca să aibă o soluţie. Asta e problema fundamentală”, a declarat Nicuşor Dan.
Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, că, în opinia sa. cel puţin în cazul faptelor de corupţie grave, nu ar trebui să existe prescripţie.

”Fără să fiu un specialist în materie juridică, pentru că nu asta este specialitatea mea, consider că cel puţin în fapte de corupţie grave nu ar trebui să existe prescripţie. Deci nu ar trebui să există. La lucrurile mici, la lucrurile care n-au o relevanţă pentru societate, este o situaţie”, a spus premierul la DigiFM.

Şeful Executivului a precizat că, în afară de aspectele legate de prescripţie, faptul că un proces durează foarte mult timp, că o sentinţă, indiferent ce fel de sentinţă, se dă la o distanţă foarte mare de data la care s-a întâmplat o faptă, nu are niciun rol din punct de vedere social, pentru că, cu cât o sentinţă se dă mai aproape de data la care s-a întâmplat o faptă, cu atât rolul ei de educaţie, de a nu face un lucru, memoria socială reţine legătura.

”În momentul în care trec cinci ani de zile, şapte ani de zile, vă daţi seama că oamenii nu mai ştiu de ce s-a dat o sentinţă, care este speţea, pentru că a dispărut din memoria socială. Deci, durata proceselor este o problemă importantă şi aici trebuie văzut legislaţia, alte aspecte legate dspre cum funcţionează completele şi aici de aceea am decis să formăm un grup care să analizeze aceste aspecte împreună cu reprezentanţi ai CSM-ului, ai procurorilor şi judecătorilor, dacă vor dori să participe”, a arătat premierul.

El a menţionat că se va face o analiză a ceea ce s-a întâmplat în aceşti ani, în ceea ce priveşte prescripţiile, pe baza legilor pe care functionăm.

Nicuşor Dan: Această coaliţie funcţionează în plan administrativ-legislativ / Ar putea să fie mult mai puţin zgomotoasă în atacurile între părţi, dar ea funcţionează

Sentinţă în cazul unuia dintre „cei mai mari criminali din istorie”. Medicul anestezist Frédéric Péchier a fost găsit vinovat şi condamnat pe viaţă pentru otrăvirea a 30 de pacienţi, dintre care 12 au murit. A făcut-o pentru a le face rău colegilor săi