În ajunul celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025, Nicușor Dan și partenera sa de viață, Mirabela Grădinaru, au transmis un mesaj public prin care îi încurajează pe români să participe la vot.
Apelul celor doi este concentrat pe ideea unității naționale, a restabilirii încrederii în statul român și a revenirii românilor plecați în diaspora. Mesajul public a fost postat pe rețelele de socializare și este formulat într-un ton pozitiv și mobilizator:
„De ce e important să mergem mâine la vot?
Pentru ca ai noștri copii să trăiască într-o Românie unită fără dezbinare.
Ca să recâștigăm încrederea statului român.
Pentru ca românii din diaspora să poată să revină în țară.
Pentru ca adevărul și respectul să învingă ura și dezbinarea.
Haideți la vot!”, spun cei doi.
Prezența la vot este una dintre temele centrale ale acestor alegeri, în condițiile în care participarea din primul tur a fost de aproximativ 62%, iar ambele tabere electorale mizează pe mobilizarea segmentelor indecise sau neparticipative.
Turul al doilea are loc duminică, 18 mai, iar Biroul Electoral Central a anunțat că peste 18 milioane de cetățeni români sunt înscriși pe listele electorale permanente.