Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Nicuşor Dan spune că nu se retrage din cursa prezidenţială şi că va merge până la capăt, iar în acest moment, dacă alegerile ar fi azi, categoric George Simion a fi în turul doi şi e o luptă foarte strânsă între el, Crin Antonescu şi Victor Ponta. Nicuşor Dan a precizat că sunt lideri PNL nemulţumiţi de faptul că PNL este o anexă a PSD-ului şi că îşi pierde identitatea în felul ăsta.
Nicuşor Dan a fost întrebat dacă mai ia în calcul o retragere din cursa electorală. ”Nu, până la capăt. În primul rând eu am crezut că, făcând o astfel de afirmaţie responsabilă, ea va fi îmbrăţişată de competitorii pro-occidentali. Am văzut că, faţă de această declaraţie pe care am considerat-o responsabilă, ei şi-au folosit toate sursele de comunicare ca să convingă oamenii că e un semn de slăbiciune şi că eu n-aş mai vrea să candidez şi fel de fel de alte prostii. Deci a fost total, total unfair din partea lor”, a declarat Nicuşor Dan.
El a precizat că asta e problema secundară.
”Situaţia este că, în acest moment, din informaţiile pe care le am, este o luptă foarte… Dacă alegerile ar fi azi, categoric George Simion a fi în turul doi şi e o luptă foarte strânsă între mine, Crin Antonescu şi Victor Ponta pentru al doilea loc în tur”, a adîugat Nicuşor Dan. El a menţionat că nu i-a în calcul deloc o retragere. ”Sub nicio formă. Mai sunt 10 zile”, a arătat el.
Despre o susţinere a sa din partea unor liberali, Nicuşor Dan a spus: ”Sunt oameni din PNL care înţeleg că o victorie a lui Victor Ponta sau o victorie a lui Crin Antonescu, nu mai vorbim de George Simion, asta ar fi dezastru pentru toată lumea..sunt lideri PNL care sunt nemulţumiţi de faptul că PNL-ul este o anexă a PSD-ului şi că îşi pierde identitatea în felul ăsta, care sunt convinşi că un preşedinte Victor Ponta sau un preşedinte Crin Antonescu înseamnă o continuare a guvernării Ciolacu şi o continuare a subordonării PNL-ului faţă de PSD, care îşi doresc o pondere mai mare a elementelor de dreapta în majoritatea parlamentară şi în structura guvernului şi evident în politicile guvernului şi care informal sprijină candidatura mea tocmai pentru că ea propune o reechilibrare între dreapta şi stânga şi un rol mai important pentru Partidul Naţional Liberal”.