Nicuşor Dan va face o vizită oficială în Franţa/ El va avea întrevederi cu preşedintele Emmanuel Macron şi cu primarul Parisului/ Şeful statului se va întâlni şi cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti

Preşedintele Nicuşor Dan va face, luni şi marţi, o vizită oficială în Franţa, având programate întrevederi cu preşedintele Emmanuel Macron şi cu primarul Parisului, Anne Hidalgo. De asemenea, şeful statului se va întâlni şi cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti şi ai companiilor franceze.

Potrivit programului oficial anunţat de Administraţia Prezidenţială, Nicuşor Dan va avea, luni, de la ora 21, o întâlnire cu reprezentanţii comunităţii româneşti din Franţa, la Ambasada României de la Paris.

În cadrul evenimentului, şeful statului va susţine o alocuţiune.

Marţi, de la ora 9.30, Nicuşor Dan va avea o întâlnire cu reprezentanţi ai companiilor economice franceze, organizată de Mişcarea Întreprinderilor din Franţa (Medef).

De la ora 12.30, şeful statului va avea o întrevedere cu primarul Parisului, Anne Hidalgo, iar de la 13.30 va participa la inaugurarea aleii ”Nicolae Titulescu” în Parcul Monceau din Paris.

Ulterior, la ora 14.00, Nicuşor Dan va avea o întrevedere cu preşedintele Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée.

Tot marţi, de la ora 17.50, şeful statului va face o vizită la fabrica Thales.

 

Liga 2: Metalul Buzău a învins Ceahlăul, scor 2-1 / Sepsi a trecut de CS Tunari, scor 2-0

Un bărbat arestat după ce mai multe persoane au fost atacate pe Heathrow cu „un fel de spray cu piper” (poliţie)