Candidatul independent la Preşedinţia României Nicuşor Dan a declarat, marţi seară, că îşi doreşte să fie implicat în programul viitorului guvern şi că vrea ca premierul să fie o persoană reformistă. El a spus că Ilie Bolojan ar fi persoana potrivită pentru a ocupa această funcţie, dar decizia nu este în totalitate a sa.
“Noi avem un Parlament ales în urmă cu jumătate de an, care mai are trei ani şi jumătate înainte. Nu este deloc potrivit pentru România să vorbim de anticipate. Nimeni nu mai are răbdare cu instabilitatea din România. Va trebui să lucrăm cu acest Parlament, cu şapte partide plus minorităţile naţionale, asta e opinia mea fermă. Îmi doresc ca partidele pro-occidentale plus minorităţile să participe la formarea unui nou guvern. Vreau să fiu implicat în programul pe care noul guvern îl va avea. Îmi doresc evident ca premierul să fie o persoană reformistă, domnul Bolojan este o persoană potrivită pentru asta“, a declarat Nicuşor Dan, marţi seară, la Antena3.
Totodată, Nicuşor Dan a explicat că nu depinde doar de el cine va fi premier, dar că îşi doreşte ca din ziua în care va fi ales să aibă o discuţie onestă cu reprezentanţii partidelor pro-occidentale.
“Nu o să vă dau nume de miniştri, pentru că sunt partide votate de oameni şi discuţia pe portofolii o să fie una tehnică. Dar nu voi gira o politică ca până acum. Ani de zile politicienii au promis oamenilor că au înţeles mesajele lor, că lucrează pentru problemele lor, dar de fapt în multe zone statul a fost capturat de grupurile de interese“, a afirmat Nicuşor Dan.
El a mai declarat că va conta cuvântul său în ceea ce priveşte nominalizarea pentru ministere precum Externele sau Apărarea.