Cel mai mare producător de oţel din Japonia, Nippon Steel Corp, l-a angajat pe fostul secretar de stat american Mike Pompeo pentru a-l ajuta în efortul său de a achiziţiona U.S. Steel, a declarat sâmbătă compania japoneză, citată de Reuters.
”Aşteptăm cu nerăbdare să lucrăm alături de el pentru a sublinia şi mai mult modurile în care achiziţia de către Nippon Steel a U.S. Steel susţine securitatea economică şi naţională a ţării”, a declarat Nippon Steel.
Agenţia de presă Kyodo din Japonia şi Bloomberg, care a relatat prima despre numire, au declarat că Pompeo a fost angajat în calitate de consilier.
Nippon Steel a declarat că lui Pompeo nu i s-a acordat un anumit post în cadrul companiei. Cel de-al patrulea producător de oţel din lume a adăugat că Pompeo, care a ocupat funcţia de secretar de stat în timpul preşedinţiei lui Donald Trump, a fost o figură respectată atât în rândul democraţilor, cât şi al republicanilor.
Deşi ambii producători de oţel au primit toate aprobările de reglementare în afara Statelor Unite pentru fuziunea propusă de 14,9 miliarde de dolari, ei se confruntă cu opoziţie politică şi control de reglementare din interiorul Statelor Unite.
Nippon Steel se confruntă şi cu obiecţii din partea puternicului sindicat United Steelworkers (USW), care se teme că înţelegerea ar putea duce la pierderea locurilor de muncă. Compania japoneză s-a angajat să onoreze acordurile dintre U.S. Steel şi USW, oferind în acelaşi timp şi alte angajamente.
Atât candidatul republican Trump, cât şi preşedintele Joe Biden au spus că vor bloca înţelegerea.
Negociatorul cheie al Nippon Steel în legătură cu acordul, vicepreşedintele Takahiro Mori, a vizitat Statele Unite în această lună, inclusiv fabricile din U.S. Steel, şi s-a întâlnit cu părţile interesate şi cu angajaţii, a declarat compania la începutul acestei săptămâni.