Potrivit unei analize remise luni AGERPRES, consumul de vin a înregistrat un declin constant la nivel mondial în ultimii ani, ceea ce a forţat industria să se adapteze. Vinurile organice, opţiunile non-alcoolice şi cele de calitate superioară cunosc acum o cerere tot mai mare, pe măsură ce consumatorii pun tot mai mult accent pe crearea şi menţinerea unui stil de viaţă sănătos. Conform unui raport al Organizaţiei Internaţionale a Viei şi Vinului, se estimează că producţia mondială a scăzut cu aproximativ 2% anul trecut, atingând cel mai redus nivel din 1961.
Modificările climatice şi fenomenele meteorologice nefavorabile au jucat un rol important în această scădere, în special în Franţa, unde scăderea a fost atât de importantă, încât a fost descrisă ca fiind cea care a „influenţat substanţial oferta mondială de vin”, spune analistul XTB.
De asemenea, se observă că, în ultima perioadă, noua generaţie încearcă în mod activ să consume mai puţin alcool. Băuturile precum coniacul şi whisky-ul sunt încă rezervate pentru ocazii speciale, iar băuturile precum vinul şi berea, care erau adeseori consumate zilnic, sunt preferate tot mai puţin. În acest context, industria caută noi metode pentru a-şi face produsele mai interesante. Astfel, atribute precum natural, organic, cu intervenţie redusă, vinuri „artizanale” devin tot mai populare, subliniază analistul citat.
Potrivit unui studiu realizat de firma de cercetare de piaţă Horizon, dimensiunea pieţei vinului organic va înregistra o rată de creştere anuală compusă de 10,3% între 2024 şi 2030, Europa generând cele mai mari venituri. Evoluţia vine în contextul în care experţii speră o revenire a industriei vinurilor fine, după o scădere cu 11% a preţurilor în 2024.
Specialiştii spun că datele demografice ale cumpărătorilor de vinuri fine se schimbă, baby boomerii (născuţi între 1946 şi 1964) „părăsind” categoria de public ţintă, în timp ce generaţiile mai tinere încep să se implice, mai arată Radu Puiu.
Un alt trend observat în rândul consumatorilor este că ei sunt dispuşi să cheltuiască mai mult pe o sticlă bună de vin, accentul fiind pus pe calitate şi nu pe cantitate. Un alt aspect observat este interesul în creştere pentru sticle mai mici, deoarece oamenii nu mai tind să consume întreaga sticlă de vin într-o singură seară.
La rândul lor, generaţiile tinere contribuie la creşterea pentru alt produs al industriei: vinurile cu conţinut scăzut sau fără alcool. Generaţia Z, reprezentativă pentru cei născuţi între 1996 şi 2012, constituie 45% dintre consumatorii de vin şi, într-un contrast puternic cu părinţii lor, menţionează bunăstarea drept motor al comportamentului lor.
Pe de altă parte, International Wine & Spirit Research a observat că, pe măsură ce piaţa băuturilor fără alcool trece printr-o „perioadă transformatoare de creştere”, vinul conduce cursa. Organizaţia se aşteaptă ca piaţa să crească cu o rată de aproximativ 12% între 2023 şi 2027, comparativ cu cea de 2% pentru bere şi cidru.
Un alt factor de risc pentru industria vinurilor este reprezentat de „potenţialul” război tarifar. Administraţia Trump a ameninţat că va impune tarife de 200% pentru vinurile, şampaniile şi băuturile alcoolice din Europa, iar mişcarea s-ar putea traduce în preţuri mai mari pentru consumatorii de băuturi spirtoase, însă efectul nu se va limita la vinurile şi lichiorurile importate.
„Ameninţarea lui Donald Trump cu un tarif de 200% pentru băuturile din Franţa, Italia şi Uniunea Europeană a făcut ca acţiunile companiilor producătoare de spirtoase să scadă, iar factorii de risc încă sunt existenţi. În acest sens, actorii din industrie care vor reuşi să implementeze variante noi care să fie atractive pentru noua categorie de consumatori vor fi avantajaţi. Crearea de variante de vinuri fără alcool poate fi una dintre variante”, a punctat Radu Puiu.
Firma de cercetare de piaţă Fact.MR preconizează că piaţa vinurilor nonalcoolice va creşte cu 170%, de la 2,5 miliarde de dolari la aproape 7 miliarde de dolari, în doar 10 ani.
Grupul XTB este un furnizor internaţional de produse, servicii şi soluţii tehnologice de tranzacţionare şi investiţii. Grupul XTB şi-a extins activitatea, care acoperă acum peste 20 de pieţe majore din Europa, America Latină şi Asia, câştigând încrederea a peste un milion de clienţi.
Folosind propriile platforme premiate xStation şi xStation Mobile, entităţile XTB Group oferă acces la peste 6.000 de instrumente financiare, inclusiv acţiuni reale, ETF-uri şi CFD-uri pentru Forex, indici, mărfuri, acţiuni, ETF-uri şi criptomonede. Prin X-Open Hub, XTB oferă tehnologie de vârf instituţiilor financiare din întreaga lume.