La Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Cluj-Napoca a fost inaugurat, miercuri, un nou compartiment de Primiri Urgenţe de Specialitate, la standarde europene, printr-o investiţie în valoare de peste 4,4 milioane de lei, bani de la Consiliul Judeţean (CJ) Cluj şi din fonduri ale spitalului.
„Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe, a inaugurat miercuri, 28 mai a.c., noul Compartiment de Primiri Urgenţe de Specialitate (CPU-S) al Spitalului Clinic de Boli Infecţioase, instituţie medicală aflată în subordinea forului administrativ judeţean. La evenimentul ce a avut loc la sediul spitalului a participat şi vicepreşedintele forului administrativ judeţean, domnul Vakar Istvan. (…) CPU-S a fost creat din nevoia de a avea o structură destinată primirii, evaluării şi asigurării tratamentului de urgenţă persoanelor care se prezintă în mod spontan sau sunt transportate de ambulanţe ori sunt transferate din alte unităţi sanitare. S-a urmărit, astfel, creşterea capacităţii de răspuns la urgenţele medicale cu patologie infecţioasă pentru a oferi servicii de primă linie pacienţilor aflaţi în situaţii critice, care necesită evaluare rapidă şi intervenţie de urgenţă. În prezent, în CPU-S se prezintă, în medie, 100 de persoane în fiecare zi”, se arată într-un comunicat trimis de CJ Cluj.
Investiţia are o valoare totală de 4,46 milioane de lei, finanţarea fiind asigurată din bugetul Consiliului Judeţean Cluj şi din fondurile proprii ale unităţii medicale.
Potrivit sursei citate, Compartimentul de Primiri Urgenţe de Specialitate dispune de spaţiu pentru primire şi triaj, spaţii generoase de aşteptare, birou de informare/documentare, cameră de resuscitare, spaţiu de evaluare şi tratament imediat pentru adulţi, spaţiu de evaluare şi tratament imediat pentru copii, cu circuit separat, cameră de izolare, precum şi de spaţii de depozitare proprii, administrative şi destinate personalului. Totodată, pentru a asigura buna organizare şi funcţionare a structurii de urgenţă au fost create 40 de noi locuri de muncă.
„Totodată, în premieră pentru o structură de urgenţă din cadrul spitalelor publice din Cluj, fiecare pat este dotat cu un sistem ‘Nurse-alert’, care a fost configurat diferit faţă de o secţie, pentru a facilita comunicarea între membrii echipei medicale şi a controla mai uşor activitatea, ocuparea şi eliberarea tărgilor, apariţia unui pacient critic etc”, se arată în comunicatul menţionat.
De asemenea, Compartimentul de Primiri Urgenţe de Specialitate mai dispune de materiale şi aparatură pentru resuscitarea avansată a pacienţilor, pentru toate categoriile de vârstă, şi rampe medicale la toate paturile.
„Ne bucurăm că putem oferi clujenilor, şi nu numai, o structură de urgenţă nouă şi modernă, dotată cu aparaturi medicale de înaltă tehnologie, deservită de personal de specialitate şi o echipă profesionistă. Este o investiţie cu adevărat importantă, în special pentru persoanele care apelează la Spitalul nostru de Boli Infecţioase, accesul la servicii medicale complete fiind mult simplificat. În ce ne priveşte, vom continua să susţinem acest spital care a devenit un etalon în ceea ce priveşte activitatea spitalicească şi cea ambulatorie pentru a menţine calitatea ridicată a serviciilor oferite”, a declarat preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe, citat în comunicat
Printre echipamentele medicale aflate în dotarea noii structuri, achiziţionate cu fonduri de la Consiliul Judeţean Cluj şi Spitalul Clinic de Boli Infecţioase, se numără un defibrilator manual, o staţie centrală de monitorizare a funcţiilor vitale cu şapte monitoare, şapte tărgi hidraulice, două scaune multifuncţionale mobile, 24 de sisteme automate pentru administrarea tratamentului, cinci trolii mobile medicale şi un ansamblu de mobilier medical.