Un nou transplant de inimă a avut loc la Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş, pacienta fiind o fetiţă de 14 ani din Teleorman care, de un an de zile, trăia cu o pompă mecanică. Medicul Horaţiu Suciu a transmis, luni, că operaţia a fost grea, dar pacienta este bine, vorbeşte şi mănâncă, inima s-a adaptat perfect.
”O inimă nouă. Adelina poate să meargă la mare (…) Eram la Bucureşti când am aflat că există o inimă. O inimă reală. Pentru o fetiţă de 14 ani din Teleorman care trăia, de mai bine de un an, cu o pompă mecanică ce-i ţinea în viaţă inima bolnavă. Şi totul s-a schimbat”, a scris, luni, pe facebook, medicul Horaţiu Suciu, de la Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş.
Medicul povesteşte că, într-un moment de linişte, pacienta i-a spus doar că şi-ar dori să poată merge la mare.
”Atât. Nu cerea nimic spectaculos. Doar o viaţă normală. Şi că pompa pe care o avea o priva de micile bucurii ale vieţii. Asta m-a sfâşiat. Pentru că un copil nu ar trebui să înveţe atât de devreme să aştepte o minune. Operaţia a fost grea. Cea mai grea din cele specifice transplantului de cord. Dar inima a început să bată. S-a adaptat perfect. Fetiţa respiră singură. Vorbeşte. Mănâncă”, a mai transmis medicul.
Acesta se declară fără cuvinte pentru că inima a provenit de la un copil de 15 ani de la Iaşi.
”Această inimă a venit de la un copil de 15 ani din Iaşi. Şi de la nişte părinţi care, în cea mai neagră zi a lor, au avut tăria să spună da. Să lase ceva din fiul lor să trăiască mai departe. Ce poate fi mai dureros? Şi ce poate fi mai nobil? Trei transplanturi în şase zile. Trei vieţi salvate. Trei familii care trăiesc din nou”, a mai transmis medicul.