Noul papă își va începe mandatul cu dureri de cap: Abuzurile sexuale comise de preoți ard la Vatican

Cardinalii reuniţi luni la Vatican au abordat numeroase subiecte, printre care problema abuzurilor sexuale comise de clerici, în cadrul discuţiilor privind provocările care îl aşteaptă pe succesorul lui Francisc, a anunţat Sfântul Scaun, potrivit AFP, scrie Agerpres.

„Intervenţiile s-au axat pe subiecte deosebit de importante pentru viitorul Bisericii: relaţia cu lumea contemporană (…), evanghelizarea, relaţia cu celelalte confesiuni şi problema abuzurilor sexuale”, potrivit unui comunicat.
„De asemenea, s-a discutat despre calităţile pe care noul suveran pontif va trebui să le aibă pentru a răspunde eficace acestor provocări”, se indică în acelaşi comunicat.

Pe 7 mai are loc conclavul care va alege un succesor

Vaticanul anunţase puţin mai devreme în cursul zilei că la 7 mai va începe conclavul care va alege un succesor lui Francisc, cu o slujbă în cursul dimineţii şi un prim vot după-amiază.

La finalul acestei „congregaţii generale”, o reuniune pregătitoare privată, la care au participat 180 de cardinali, dintre care peste 100 sunt cardinali electori, Vaticanul a precizat că următoarele reuniuni vor avea loc, în principiu, în fiecare zi de la ora 09:00 (07:00 GMT), cu excepţia zilei de 1 mai şi a duminicii de 4 mai.

Peste 20 de plângeri împotriva lui George Simion: date personale folosite fără acord. Parchetul și Autoritatea pentru Protecția Datelor, sesizate

Dezbatere electorală – Candidaţii, întrebaţi pe cine vor pune premier – Lasconi: Am fost plagiată, toată lumea îl vrea pe Bolojan / Antonescu: E un fenomen de hărţuire a lui Bolojan / Nicuşor Dan: Soluţia pentru PNL este să se apropie de USR