Evenimentul Zilele Industriei Filmului Românesc, a patra ediţie, are loc în 2 octombrie, de la ora 18.00, la Cinema Muzeul Ţăranului. Agenda include proiecţia filmului de scurtmetraj de animaţie „Magicianul”, regizat de Bogdan Mureşanu, discuţii despre noul regulament de concurs CNC şi drepturile de autor.
Programul din acest an va fi structurat în jurul unor teme de actualitate pentru sectorul cinematografic. Dezbaterea privind rolul infrastructurii în atragerea de coproducţii şi servicii pentru parteneri internaţionali îi va avea ca invitaţi pe Ottinger Ildikó, manager de producţie la NFI Studio, Ungaria, şi pe Bereczki Csaba, regizor, producător şi director de Afaceri Internaţionale şi Vânzări în cadrul Hungarian Film Institute. De asemenea, tema drepturilor de autor va fi prezentată de Lorena Socolescu, reprezentant al Dacin Sara. Tot în cadrul evenimentului, Sorin Pârcălab va aduce în discuţie iniţiativa privind crearea unei platforme unice de streaming pentru filmele româneşti, accesibilă de pe orice dispozitiv.
Agenda serii include şi proiecţia filmului de scurtmetraj de animaţie „Magicianul”, regizat de Bogdan Mureşanu, precum şi o sesiune de networking organizată în curtea Muzeului Ţăranului Român, menită să faciliteze dialogul între specialişti şi susţinători ai industriei de film.
„Împreună, prin inovaţie şi creativitate, putem depăşi limitele şi crea ceva cu adevărat remarcabil. Acest eveniment este dedicat celor care împing graniţele industriei de film, care experimentează şi care colaborează pentru a aduce viziuni noi pe ecran. Vom explora cele mai recente echipamente, tehnici de lucru şi strategii de comunicare care ne ajută să fim mai eficienţi şi mai creativi. Dar, mai presus de toate, vom vorbi despre puterea echipei şi despre cum, lucrând împreună, putem obţine rezultate extraordinare. Aşteptăm cu nerăbdare să împărtăşim idei, să învăţăm unii de la alţii şi să construim parteneriate care să ne ajute să atingem noi nivele în industria de film”, declară Camelia Popa, director şi organizator al Zilelor Industriei Filmului Românesc.
Evenimentul va fi moderat de Gabriela Suciu-Pădureţu, producător român cu experienţă în domeniile cultural şi audio-vizual de peste 15 ani. Gabriela Suciu-Pădureţu are un doctorat în Cinematografie şi Media cu un studiu asupra coproducţiilor internaţionale şi este în prezent lector universitar, coordonator al programului masteral Producţie de Film şi prodecan al Facultăţii de Film din cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” Bucureşti. Compania sa de producţie, GS Atelier de Film, a fost fondată în 2012 şi a produs filme precum „Blue Moon” (Scoica de Aur la Festivalul de la San Sebastian), „When Night meets Dawn” (Cannes Quinzaine des Réalisateurs) şi „Where Elephants Go” (selecţia Smart7 2024).
Zilele Industriei Filmului Românesc este un eveniment curatoriat şi organizat de Camelia Popa, regizor de film şi televiziune şi manager al Cinema Muzeul Ţăranului, cu sprijinul Muzeului Ţăranului Român, al Institutului Liszt – Centrul Cultural Maghiar Bucureşti, al Dacin Sara, al Institutului Cultural Italian, al Italian Trade Agency şi al Follow Art Distribution. Evenimentul este coordonat de Adriana Bumbeş, în calitate de producător, şi Bogdan Botescu, în calitate de producător delegat.
„În calitate de producător al ZIFR, ediţia a IV-a, ne propunem să oferim un cadru în care industria de film din România să intre în dialog cu invitaţii internaţionali. Evenimentul devine astfel un spaţiu de schimb de idei, practici, tehnologii şi tendinţe, menit să stimuleze creativitatea şi să contribuie la dezvoltarea sectorului cinematografic. Credem în puterea know-how-ului împărtăşit şi a dialogului deschis de a genera noi perspective şi oportunităţi. Ne aşteptăm ca din această interacţiune să rezulte parteneriate de afaceri, colaborări în producţie şi distribuţie, dar şi o vizibilitate crescută a filmelor româneşti pe plan internaţional, susţinută de feedback-ul şi rezultatele generate de eveniment”, spune Adriana Bumbeş, producător al Zilelor Industriei Filmului Românesc.