Noul șef al Pentagonului face o declarație care vizează indirect și România: ‘Iniţiativa lui Trump de a negocia cu Putin nu este o trădare a Ucrainei’

„Recunoaştem angajamentul de ani de zile al Ucrainei şi nicio ţară nu a fost mai angajată faţă de Ucraina decât SUA. Nu e o trădare. Este o recunoaştere a faptului că toată lumea, şi Statele Unite, este angajată pentru o pace negociată”, le-a spus el jurnaliştilor la sosirea la reuniunea NATO a miniştrilor apărării.

Hegseth a mai afirmat, în context, că „lumea este norocoasă să-l aibă pe preşedintele Trump”, „cel mai bun negociator”, singurul care poate aduce la masa de negociere părţile implicate.

El a mai afirmat în faţa jurnaliştilor că este responsabilitatea Europei să oprească „maşina de război” rusă. El şi-a reiterat apelul către ţările membre de a-şi mări alocarea pentru apărare ca procent din PIB, care ar trebui să ajungă în cele din urmă la 5%.

„O creştere spre 5% este o ţintă potrivită pentru a face faţă ameninţărilor viitorului”, a declarat el mai târziu, în cadrul unor declaraţii comune cu secretarul general al NATO, Mark Rutte.

Europa trebuie să fie implicată în discuţiile privind Ucraina, spune Germania

Ministrul german de externe Annalena Baerbock a declarat joi că Ucraina şi Europa trebuie să fie implicate în discuţiile de pace despre Ucraina, după ce preşedintele american şi preşedintele rus au discutat despre reglementarea conflictului, relatează Reuters, conform News.ro.

„Nu putem avea discuţii fără implicarea Ucrainei. Este în joc pacea în Europa, de aceea noi, europenii, trebuie să fim implicaţi”, a declarat Baerbock într-un interviu pentru Radio Deutschlandfunk.

Preşedintele american Donald Trump a discutat miercuri despre războiul din Ucraina într-o convorbire telefonică cu liderul rus Vladimir Putin şi, separat, cu liderul ucrainean Volodimir Zelenski.

Ministrul german de externe a declarat că nu a fost informată în prealabil cu privire la aceste convorbiri. „Acesta este modul în care operează administraţia Trump. Acesta este motivul pentru care este necesară o comunicare reciprocă constantă cu diverşii actori. Acest lucru, de asemenea, este diferit de alte vremuri. Acesta nu este modul în care alţii fac politică externă, dar aceasta este acum realitatea”, a declarat Baerbock, care este membră a partidului Verzilor din Germania.

La rândul său, co-liderul social-democraţilor germani ai cancelarului german Olaf Scholz a declarat joi pentru Reuters că Europa şi Germania trebuie să îşi asume mai multă responsabilitate. „Ceea ce este necesar acum este un semnal rapid şi ferm şi, de asemenea, o ofertă extinsă către Statele Unite”, a declarat co-liderul SPD, Lars Klingbeil.

Trump a ordonat înalţilor oficiali americani să înceapă discuţiile privind încetarea războiului, dar nu a explicat exact cum va realiza acest lucru.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Oltean aprig la mânie! Și-a înjunghiat tatăl după o ceartă, apoi a fugit ca un laș

Fostul șef al Google anunță că AI poate declanșa prăpădul: Avioane pot fi deturnate de teroriști