Novak Djokovici a revenit cu victorie după două luni şi jumătate. Sârbul s-a calificat în turul doi la Brisbane

La revenirea în competiţia de simplu la două luni şi jumătate după ultimul său meci, Novak Djokovici s-a impus în faţa lui Rinky Hijikata, marţi, în primul tur la Brisbane.

Sârbul, antrenat acum de fostul său coleg de circuit Andy Murray, s-a impus, scor 6-3, 6-3 în faţa australianului de pe locul 73 mondial.

Sârbul îl va înfrunta în turul următor pe Gaël Monfils..Aceasta va fi cea de-a 20-a întâlnire dintre cei doi, iar francezul de 38 de ani a pierdut primele lor 19 confruntări. Pentru sârbul de 37 de ani, aceasta va fi o nouă ocazie de a-şi îmbunătăţi jocul în perspectiva Australian Open. Acesta este obiectivul său în 2025: să câştige cel de-al 25-lea Grand Slam al carierei.

„Anul Nou care n-a fost”, în regia lui Bogdan Mureşanu, va fi prezentat la Festivalul Internaţional de Film de la Haifa/ VIDEO

Bursa de la Bucureşti a închis în scădere ultima şedinţă de tranzacţionare din acest an