Novak Djokovici l-a învins neconvingător pe Zachary Svajda ş s-a calificat în turul al treilea al US Open

Știri de azi | Novak Djokovici l-a învins neconvingător pe Zachary Svajda ş s-a calificat în turul al treilea al US Open - Știri de azi |
#image_title

Novak Djokovici nu a pierdut niciun meci în primele două tururi ale US Open în 37 de confruntări disputate şi nici nu a cedat în Grand Slam în faţa unui jucător mai slab clasat decât locul 117 mondial (Denis Istomin, la Australian Open în 2017). El a profitat miercuri de o scădere de formă a lui Zachary Svajda pentru a obţine a 191-a victorie pe hard în Grand Slam şi a se califica în turul trei (6-7 [5], 6-3, 6-3, 6-1) al US Open.

 „Sincer să fiu, nu am jucat grozav”, a spus Djokovici când a fost întrebat despre prestaţia sa. „Nu am fost foarte mulţumit de tenisul meu în prima parte a meciului, dar trebuie să-i acord credit şi lui Zach pentru că a jucat un tenis de foarte bună calitate. A fost păcat că a avut probleme cu accidentarea spre finalul setului al doilea, dar îl felicit pentru că a rămas pe teren. Evident, nu a mai putut servi la fel de bine ca în primul set şi jumătate, dar îi urez toate cele bune.”

În turul al treilea, Djokovici se va confrunta cu câştigătorul meciului dintre Cameron Norrie şi Francisco Comesana.

Știri de azi | Ilie Bolojan: Pentru cele două bucăţi de autostradă de la Paşcani-Iaşi-Ungheni şi Paşcani-Suceava-Siret, am căutat din nou o formulă de finanţare şi am inclus aceste proiecte în fondurile pentru apărare pe care le poate accesa România - Știri de azi |

Ilie Bolojan: Pentru cele două bucăţi de autostradă de la Paşcani-Iaşi-Ungheni şi Paşcani-Suceava-Siret, am căutat din nou o formulă de finanţare şi am inclus aceste proiecte în fondurile pentru apărare pe care le poate accesa România

Știri de azi | VIDEO Ilie Bolojan, despre măsura care nu a fost inclusă în pachetul doi. Cât timp se mai poate cumula pensia cu salariul - Știri de azi |

VIDEO Ilie Bolojan, despre măsura care nu a fost inclusă în pachetul doi. Cât timp se mai poate cumula pensia cu salariul