Novak Djokovici, plimbare cu bicicleta prin Paris în plin turneu – VIDEO

Novak Djokovici a schimbat racheta de tenis cu bicicleta şi terenurile de zgură de la Roland Garros cu străzile pietruite din Paris, el făcând o plimbare miercuri târziu în zona Arcului de Triumf, relatează AP.

Cu mai puţin de 24 de ore înainte să joace împotriva francezului Corentin Moutet în turul al doilea la Roland-Garros, Djokovici a fost văzut admirând peisajul ca un turist în timp ce făcea puţină mişcare cu bicicleta.

Cineva l-a filmat pe Djokovici şi a postat un scurt clip pe reţelele de socializare.

Îmbrăcat într-un trening bleumarin, purtând adidaşi şi o cască – siguranţa pe primul loc! –, starul sârb în vârstă de 38 de ani a pedalat prin celebrul sens giratoriu aglomerat de la un capăt al Champs-Élysées.

Nu este chiar cel mai potrivit loc pentru biciclete din Oraşul Luminilor, dar Djokovici părea perfect în largul său.

Cineva i-a strigat „Te iubesc!”, iar Djokovici a răspuns cu un zâmbet şi a spus „Şi eu te iubesc”.

El a câştigat recent al 100-lea titlu din carieră şi acum ţinteşte al 25-lea titlu la un turneu important, ceea ce ar fi un record.

Cancelarul Merz îi dă replica lui JD Vance: Europa este pregătită să lupte, dacă este necesar, pentru valorile sale fundamentale de libertate şi democraţie

Studiu – 81% dintre părinţi nu consideră joaca o prioritate, deşi copiii îşi doresc să se joace mai des/ Lipsa de inspiraţie – o barieră în calea jocului pentru 48% dintre părinţi