Nu mai puţin de 135 de sportivi din 19 ţări s-au înscris la Cupa Mondială de snowboard de la Bansko

Staţiunea de iarnă din munţii Pirin va găzdui prestigioasa competiţie între 17 şi 19 ianuarie, iar între 20 şi 22 ianuarie vor avea loc şi competiţii în Cupa Europei.

Într-o conferinţă de presă desfăşurată la Sofia, preşedintele Federaţiei Bulgare de Schi (BSF), Ţeko Minev, a spus că totul este pregătit la Bansko pentru competiţie, iar importanţa acesteia este evidenţiată şi de înscrierea unor echipe precum Italia sau Germania, care vor sosi cu loturi complete.

„Am câştigat dreptul de a găzdui competiţii de o asemenea anvergură, deoarece federaţia noastră este un foarte bun organizator. În plus, în snowboarding alpin avem nume mari, precum câştigătorul Marelui Glob de din Cristal 2016 şi al Globului de Cristal din 2017, Radoslav Iankov, precum şi o generaţie tânără foarte puternică, care include campioni mondiali de juniori. Din acest motiv interesul pentru aceste competiţii este foarte mare în Bulgaria. Pregătirile sunt în plină desfăşurare şi sper că vom fi gata la timp. Mă aştept ca în ziua de competiţie să fie condiţii foarte bune. Până acum, s-au înregistrat 135 de competitori din 19 ţări”, a spus Minev, care şi-a exprimat speranţa că toată lumea va simţi fiorul acestui mare eveniment.

Vicepreşedintele BFS, Gheorghi Bobev, a adăugat că organizatorii au pregătit multe surprize pentru spectatori. Una dintre ele va fi o paradă a naţiunilor, care va deschide Cupa Mondială. Va începe din livada din faţa hotelului Four Points şi va continua până la staţia inferioară a telegondolei.

Ştire selectată de BTA pentru promovare şi publicare de către AGERPRES, fără intervenţie pe text, conform acordului de colaborare dintre agenţii.

Astrologii au o veste tare: 2 zodii vor avea noroc pe toate planurile în primăvara anului 2025. Te numeri printre ele?

‘Un hoţ şi un puşcăriaş! Turbatule’. L-a umilit, în direct, pe Gigi Becali. Dezvăluiri şocante