Dacă atunci când dormi le ții în dormitor, ele vor emana aceste substanțe toxice care te pot afecta.
De regulă, persoanele care fac greșeala să țină narcisele, zambilele sau crinii în dormitor se confruntă cu dureri de cap, senzații de amețeală, ori chiar dezorientare.
De asemenea, pot apărea senzația de greață, dar și alte stări neplăcute.
Astfel, recomandat ar fi ca florile să nu stea în camera în care dormi. Iar dacă au fost puse acolo, atunci încăperea trebuie să fie aerisită a doua zi.
Foarte important de precizat este faptul că aceste flori consumă oxigen pe timp de noapte, iar asta poate fi o mare problemă. Practic aceste plante, deși au fost tăiate, continuă să crească, dar și să înflorească, scrie realitatea.net.
În plus, un alt detaliu important legat de crini este faptul că ei pot fi foarte periculoși pentru animale și copii. Dacă aceștia rod din frunze ori din flori, fiind atrași de culoare, se pot confrunta de asemenea cu simptome neplăcute.