O aeronavă C 27J Spartan a Forţelor Aeriene Române a decolat în joi, în jurul orei 00.05, spre Oslo, Norvegia, unde a transportat trei pacienţi şi cinci aparţinători dintre cei sosiţi din Israel în seara zilei de 19 martie.
Alţi pacienţi au fost transportaţi în Franţa, cu aeronave ale unor ţări partenere, iar restul urmează să primească tratament de specialitate în spitale din Bucureşti.
În total, în România au fost aduşi din Israel, în cursul serii de miercuri, 13 pacienţi şi 34 de membri de familie, cu o aeronavă C 130 Hercules a Ministerului Apărării Naţionale.
Pe timpul zborurilor, asistenţa medicală a fost asigurată de medici şi asistenţi din echipa UPU-SMURD a Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti şi din cadrul MApN.
Misiunile s-au desfăşurat la solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, ca răspuns a cererii primite de la Centrul de Coordonare a Răspunsului la Situaţii de Urgenţă al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, din cadrul Mecanismului de Protecţie Civilă al Uniunii Europene.