O britanică, Manette Baillie, sare cu paraşuta să-şi sărbătorească vârsta de 102 ani şi bate un record

O britanică, Manette Baillie, şi-a oferit de ziua sa un cadou pe puţine persoane şi-l permit la împlinirea vârstei de 102 ani, şi anume să sară din avion cu paraşuta, scrie presa britanică.

”A fost puţin înfricoşător”, a declarat ea la BBC după salt, în Anglia, duminică, la patru zile după ce a suflat în cele 102 lumânări.

”Trebuie să recunosc că am închis ochii foarte ferm”, a adăugat ea.

”Vreau pur şi simplu ca persoanele care se apropie de 80 sau 90 de ani să nu renunţe la nimic. Trebuie să continuăm să înaintăm”, a adăugat centenara.

Această ispravă o face cea mai în vârstă persoană care a sărit cu paraşuta în Regatul Unit, potrivit UK Parachuting, compania care a organizat această experienţă.

”TREBUIE SĂ FII OCUPAT, SĂ TE INTERESEZI DE TOT”

Manette Baillie avea un obiectiv făcând acest salt. ea voia să adune bani pentru mai multe cauze, şi anume o asociaţie care susţine persoane afectate de maladia neuronului motor, un serviciu englez de ambulanţă aeriană şi un club din satul său.

Luni după-amiaza, această strângere de fonduri adunase 17.000 de lire sterline, faţă de un obiectiv de 30.000.

Înainte de a sări, ea şi-a mărturisit secretele longevităţii cotidianului Telegraph – ”comunitatea, prietenii şi să fii înconjurat de oameni”.

”Trebuie să fii ocupat, să  te interesezi de tot, să fii amabil cu oamenii din jurul tău şi să-i laşi să fie amabili cu tine. Trebuie să cauţi mereu ceva nou”, a declarat ea.

UN FERRARI LA 100 DE ANI

Aceasta nu este prima oară când Manette Baillie îşi oferă senzaţii tari.

O membră a Marinei Regale britanice în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ea a pilotat, atunci când a împlinit vârsta de 100 de ani, un Ferrari pe circuitul Silverstone, cu peste 200 de kilometri pe oră.

”Am avut atât de mult noroc să fiu în formă şi sănătate, încât trebuie să fac ceva cu asta, acesta este cu adevăratscopul”, a declarat ea BBC.

”Nu pot să irosesc asta, alte persoane suferă de artrită, spre deosebire de mine”, spune ea.

Însă acest salt cu paraşuta va fi probabil ultima sa provocare caritativă.

”Mă apuc de tricotat”, spune ea în glumă.

SUA oferă o recompensă de până la 2,5 milioane de dolari în schimbul unor informaţii care să conducă la arestarea hackerului belarus Vladimir Kadariia, în vârstă de 38 de ani

Şapte morţi în „cel mai masiv” atac aerian rusesc, afirmă Ucraina. Zelenski: Răspunsul nostru îl pregătim, utilizarea avioanelor F-16 şi operaţiunea în curs de desfăşurare în regiunea Kursk