O casă din lemn a ars într-un incendiu la Petroşani

Incendiul a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă pe Strada Slătinioara, din cauza drumului impracticabil accesul autospecialelor de stingere fiind posibil până la circa 800 de metri faţă de casa care luase foc.

„La faţa locului, pompierii au constatat faptul că incendiul se manifesta generalizat, la întreaga locuinţă construită din lemn, pe o suprafaţă de aproximativ 70 de metri pătraţi, existând posibilitatea de propagare a flăcărilor la casele şi anexele din apropiere. (…) Intervenţia pompierilor a fost foarte dificilă şi a durat peste patru ore. Construcţiile din proximitate au fost protejate”, a precizat sursa citată.

Şapte persoane au reuşit să iasă singure din imobil, două dintre acestea necesitând îngrijiri medicale, întrucât au suferit atacuri de panică.

Din primele constatări ale pompierilor, cauza probabilă de producere a incendiului a fost jarul sau scânteile provenite de la şemineu.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Schi: Operaţia lui Sarrazin după căzătura de la Bormio „a decurs bine”

VIDEO Lumea boxului este în doliu! A murit campionul mondial care a câştigat, acum o săptămână, centura WBA Gold Cruiserweight