O defecţiune la motorul unui Boeing 777 a provocat un incendiu pe aeroportul din Washington

Un Boeing 777-200ER al companiei americane United Airlines a fost nevoit să se întoarcă sâmbătă după ce a decolat de pe aeroportul Washington Dulles, cu destinaţia Tokyo Haneda, în urma unei defecţiuni de motor care a apărut la decolare şi care a provocat un incendiu în apropierea pistei, relatează AFP.

„La scurt timp după decolare, zborul United 803 s-a întors la Washington Dulles şi a aterizat în siguranţă pentru a remedia o problemă de pierdere de putere a unuia dintre motoarele sale”, a explicat compania aeriană, asigurând că nu au fost raportate victime printre cei 275 de pasageri şi cei cincisprezece membri ai echipajului.

Aceştia urmau să ajungă la destinaţie la bordul unui alt avion, a cărui decolare era prevăzută mai târziu în cursul zilei de sâmbătă.

Potrivit unei purtătoare de cuvânt a aeroportului Dulles, cel mai mare din capitala americană, avionul a decolat în jurul orei locale 12:20 (19:20, ora României), iar defecţiunea la motor „a aprins tufişurile din apropierea pistei de decolare”.

O bucată din capacul motorului avionului s-a desprins şi a luat foc, provocând un incendiu la sol pe aeroport, a postat secretarul transporturilor Sean Duffy pe X. 

„În urma incidentului, avionul a fost văzut făcând manevre (…) pentru a se descărca de combustibil, o procedură crucială de siguranţă pentru a reduce greutatea avionului înainte de a încerca o aterizare de urgenţă”, a explicat site-ul specializat AirLive.

„Incendiul a fost stins, iar avionul s-a întors la Dulles, aterizând în siguranţă în jurul orei 13:30 şi a fost inspectat de pompierii aeroportului”, a precizat purtătoarea de cuvânt a aeroportului.

Pista în cauză a trebuit să fie închisă „pentru o perioadă limitată de timp, dar Dulles dispune de mai multe piste, iar celelalte operaţiuni de zbor nu au fost afectate”, a menţionat purtătoarea de cuvânt.

Autoritatea americană de aviaţie (FAA) a explicat că avionul s-a întors la Dulles după ce a suferit o „defecţiune a motorului la decolare”, fără a oferi alte detalii. Aceasta va investiga incidentul.

La rândul său, Agenţia americană pentru siguranţa transporturilor (NTSB) a precizat că este în curs de colectare a datelor referitoare la acest incident, ceea ce îi va permite să determine oportunitatea deschiderii sau nu a unei anchete oficiale.

Conform numărului de înmatriculare furnizat de site, acest avion a fost livrat în noiembrie 1998 companiei Continental Airlines – care a fost ulterior absorbită de United Airlines – şi este echipat cu două motoare General Electric (devenit GE Aerospace în 2024).

Persoana accidentată în Munţii Făgăraş, un bărbat care este conştient, dar nu se poate deplasa / A fost găsit într-o zonă extrem de greu accesibilă, iar intervenţia elicopterului nu este posibilă

Recuperare medicală după intervenţii chirurgicale, la Spitalul Clinic CF Timişoara / Specialişti: Este etapă care face diferenţa între o vindecare completă şi una incompletă, cu dureri persistente şi limitări funcţionale pe termen lung