O delegaţie de parlamentari ruşi a sosit în Statele Unite pentru întâlniri cu congresmeni americani, fiind prima vizită de acest gen de când relaţiile dintre cele două mari puteri nucleare ale lumii au atins punctul cel mai jos din cauza războiului din Ucraina, a relatat presa din Rusia, informează Reuters şi Kyiv Independent.
După invadarea Ucrainei în 2022, oficialii ruşi au declarat că relaţiile cu Washingtonul sunt mai proaste decât oricând în memoria vie. Relaţiile s-au îmbunătăţit de când preşedintele Donald Trump s-a întors la Casa Albă şi a încercat să pună capăt războiului.
Delegaţia parlamentarilor ruşi în Statele Unite, despre care a scris prima dată ziarul rus Vedomosti, este condusă de Viaceslav Nikonov, vicepreşedinte al Comisiei pentru afaceri externe din Duma de Stat a Rusiei, un parlamentar care este nepotul ministrului de externe al lui Iosif Stalin, Viaceslav Molotov, potrivit presei ruse. Molotov este cunoscut pentru semnarea pactului cu Germania nazistă în 1939, care a deschis calea către izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial şi divizarea Europei între Est şi Vest.
Ziarul Izvestia a citat ambasada SUA la Moscova, care a declarat că parlamentarii ruşi se vor întâlni cu parlamentari americani joi şi apoi cu oficiali americani vineri.
Vizita face „parte din normalizarea relaţiilor cu Statele Unite ale Americii”, a declarat pentru Izvestia Aleksei Cepa, prim-vicepreşedinte al Comisiei pentru afaceri internaţionale a Dumei de Stat.
Presa rusă a relatat că un zbor special rus a aterizat la Washington şi că se presupune că parlamentarii ruşi se aflau la bordul acestuia. Reuters precizează că nu a putut confirma imediat aceste informaţii.
Reprezentanta republicană a SUA, Anna Paulina Luna, a declarat în ianuarie că a primit autorizaţie din partea Departamentului de Stat pentru ca patru parlamentari ruşi să se întâlnească cu membri ai Congresului. Ea este cunoscută pentru opoziţia sa faţă de ajutorul acordat de SUA Ucrainei. În 2023 a co-sponsorizat un proiect de lege al Congresului care solicita încetarea sprijinului acordat de SUA Kievului.
Relaţiile mai strânse dintre Washington şi Moscova reprezintă o preocupare pentru Ucraina şi susţinătorii săi europeni, dar au fost salutate de Kremlin.
SUA oferă garanţii de securitate pentru un acord de pace în Ucraina, cu condiţia ca Kievul să cedeze întreaga regiune estică a Donbasului Rusiei, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski într-un interviu acordat Reuters.
Vizita are loc în ciuda sancţiunilor impuse de Washington asupra deputaţilor ruşi în urma invaziei pe scară largă a Moscovei.
Potrivit Kyiv Independent, discuţiile cu oficialii administraţiei Trump sunt preconizate să aibă loc pe 27 martie la Institutul american pentru Pace. Un oficial de rang inferior al Departamentului de Stat va participa la fiecare întâlnire.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a salutat contactele planificate, prezentându-le ca un pas către restabilirea completă a dialogului dintre Moscova şi Washington. „Salutăm orice eforturi de a relansa dialogul cu Statele Unite în orice domeniu”, a declarat Peskov. „Am propus acest lucru în repetate rânduri Statelor Unite”, a adăugat el.



