O dronă a fost găsită chiar în capitala Moldovei, în apropiere de Arena Chişinău

O nouă dronă a fost depistată marţi pe teritoriul Republicii Moldova chiar lângă Arena Chişinău, principalul complex sportiv acoperit din capitala moldoveană, situat la periferia sa de nord-est, a anunţat Inspectoratul General al Poliţiei (IGP).

„Un cetăţean a sesizat oamenii legii despre un obiect zburător găsit la sol în perimetrul Port Mall şi Arena Chişinău. Autorităţile au reacţionat imediat, iar la faţa locului se află experţii (…) pentru examinarea complexă a obiectului de zbor”, a informat IGP într-un comunicat citat de

Potrivit IGP, drona a fost depistată în jurul orei locale 11:20.

Este al patrulea incident similar în ultimele 10 zile. Pe 10 noiembrie, pe teritoriul Republicii Moldova au fost găsite două drone: prima în apropierea satului Fîrlădeni din raionul Căuşeni (în sud-estul ţării), iar a doua în satul Borosenii Noi din raionul Rîşcani (nord-vest, învecinat cu România).

Ministrul afacerilor externe, Mihai Popşoi, a declarat ulterior că dronele, de origine rusească, proveneau de la atacurile masive pe care Rusia le dăduse în cursul nopţii în Ucraina. El a precizat că dronele erau „de tip momeală, utilizate pentru a induce în eroare apărarea antiaeriană ucraineană”.

Pe 12 noiembrie, autorităţile au anunţat că o a treia dronă a violat spaţiul aerian al Moldovei. Aceasta a fost depistată în apropierea localităţii Coşerniţa, în raionul Criuleni, învecinat cu vestul capitalei Chişinău.

 

Paznicul unui şantier din Bucureşti, arestat preventiv după ce a sustras o basculantă pe care a condus-o prin oraş, deşi nu are pemis / A provocat un accident, fiind sub influenţa băuturii

Ciolacu – discuţie telefonică cu Nehammer pe tema consolidării securităţii frontierei în perspectiva integrării depline în Schengen a României