O femeie de 55 de ani a căzut, miercuri seară, cu maşina în râul Jiu, la faţa locului fiind direcţionate mai multe echipaje de Poliţie, pompieri, salvamontişti dar şi medici. Femeia a fpst scoasă în şoc hipotermic.
ISU Gorj a intervenit, miercuri seară, pentru gestionarea unei situaţii de urgenţă generată de o maşina căzută în râul Jiu, în apropierea Kaufland.
”Apelul a fost iniţiat de către un cetăţean care a observat maşina”, au precizat pompierii.
În maşină se afla o femeie de 55 de ani care a fost extrasă de către pompieri.
Femeia de afla în şoc hipotermic şi a fost evaluată medical de către un echipaj din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj.
La faţa locului au fost direcţionate şi echipaje de Poliţie şi salvamontişri.
”Acţiune de recuperare a unei persoane şi a maşinii cu care aceasta a căzut în râul Jiu.
La solicitarea Inspectoratului Judeţean de Politie Gorj, salvatori din cadrul Serviciului Salvamont al Consiliului Judeţean Gorj au intervenit, alaturi de pompieri şi de poliţişti”, au transmis, la râânsul lor, salvamontiştii din Gorj.


