O femeie și-a ucis soțul, dar a rămas în libertate. Cum au motivat judecătorii decizia de a o lăsa în libertate

#image_title

Maria Andrieș, în vârstă de 65 de ani, a trăit timp de 32 de ani în localitatea Cucuteni sub teroarea unui soț agresiv, cunoscut în sat pentru comportamentul său violent și consumul excesiv de alcool. Potrivit mărturiilor vecinilor și ale fiului celor doi, femeia era bătută frecvent cu parul și alte obiecte contondente, iar episoadele de violență aveau loc aproape zilnic.

content-image

În noaptea de 15 august 2022, conflictul a escaladat tragic. Bărbatul s-a trezit furios și a început să-și lovească soția cu pumnii, acuzând-o că nu și-ar fi făcut treaba prin gospodărie. La un moment dat, acesta a luat un țăruș metalic și a lovit-o în zona feței. Temându-se pentru viața ei, femeia a pus mâna pe un cuțit și l-a înjunghiat în piept.

Aceasta a fost acuzată de omor împotriva unui membru al familiei, riscând până la 25 de ani de închisoare. Tribunalul Iași a respins inițial apărarea invocată de avocatul din oficiu, considerând că nu se întrunesc condițiile legitimei apărări. Totuși, Curtea de Apel a avut o altă perspectivă asupra cazului.

Judecătorii de la instanța superioară au analizat detaliile vieții de coșmar trăite de femeie și au concluzionat că, în noaptea incidentului, aceasta a reacționat în mod justificat pentru a-și salva viața.

content-image

„Bărbatul doar luase o pauză”, se arată în motivarea instanței, citată de Ziarul de Iași, făcând referire la faptul că agresorul era în mod constant violent, iar atacul din acea noapte nu a fost un incident izolat.

Tsunamiul care a urmat mega-cutremurului din Kamceatka nu a avut un efect devastator. Care sunt explicaţiile

Celebra Oprah Winfrey este în centrul unui scandal de proporții: Ar fi blocat drumul oamenilor care fugeau din calea unui tsunami