O fetiță a rămas cu sechele grave după administrarea greșită a unei perfuzii. Spitalul Județean Craiova, obligat să plătească daune de 300.000 de euro

Fetița, născută în 2018 la Spitalul Județean de Urgență Craiova, a fost victima unei erori medicale care i-a schimbat viața. Deși la naștere a fost sănătoasă, la câteva zile după, medicii au descoperit probleme de sănătate și au decis să o supună unei intervenții chirurgicale.

După operație, fetița a fost internată în secția de chirurgie, unde o asistentă medicală i-a administrat greșit o perfuzie. Conform raportului medico-legal, perfuzia nu a fost introdusă corect în venă, ceea ce a dus la complicații grave. În urma acestui incident, fetița a contractat o infecție nosocomială, iar starea ei de sănătate s-a deteriorat. Mama fetiței a observat o umflătură considerabilă la piciorul copilului.

Familia a dat în judecată spitalul, iar Tribunalul Dolj a decis ca unitate medicală să plătească daune de 300.000 de euro. Totuși, Spitalul Județean Craiova a contestat decizia și a dus cazul la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Conducerea spitalului susține că responsabilitatea incidentului revine asistentei care a administrat perfuzia greșit. În cazul în care instanța supremă va menține decizia, spitalul intenționează să o acționeze în judecată pe asistenta implicată, pentru a recupera suma acordată drept daune.

Stimulente financiare pentru specialiştii Spitalului Judeţean de Urgenţă din Tulcea

S-a făcut tranzacția anului: Cea mai mare bancă românească a cumpărat cea mai mare bancă din Ungaria, prezentă în România