O grădină zoologică din Finlanda va da înapoi Chinei doi panda uriaşi, dând vina pe inflaţie – FOTO, VIDEO

O grădină zoologică din Finlanda a dat vina pe inflaţia în creştere şi pe costurile ridicate de întreţinere pentru decizia sa de a da înapoi Chinei doi urşi panda uriaşi, cu mai bine de opt ani înainte de data la care era stabilită returnarea, scrie The Guardian.

Urşii panda, numiţi Lumi şi Pyry, au fost aduşi în Finlanda în ianuarie 2018, la câteva luni după ce preşedintele chinez Xi Jinping a vizitat ţara nordică şi a semnat un acord comun privind protecţia animalelor.

Acordul finlandez prevedea o şedere de 15 ani, însă urşii panda vor intra curând într-o carantină de o lună, înainte de a fi trimişi în China, potrivit Grădinii Zoologice Ahtari, unde se află acum cei doi panda.

Grădina zoologică, o companie privată, a investe peste 8 milioane de euro în facilitatea unde trăiesc animalele şi se confruntă cu costuri anuale de 1,5 milioane de euro pentru întreţinerea lor, inclusiv o taxă de prezervare plătită Chinei, a declarat directorul Ahtari, Risto Sivonen, pentru Reuters.

De la înfiinţarea sa, în 1949, Republica Populară Chineză a trimis urşi panda la zoo din străinătate pentru a aprofunda legăturile comerciale, a întări relaţiile externe şi a-şi face imagine la nivel mondial.

Grădina zoologică a sperat că urşii panda vor atrage vizitatori la sediul din centrul Finlandei, dar anul trecut a afirmat că, în loc de acest lucru, a acumulat datorii în creştere, după ce pandemia a afectat călătoriile, şi că discuta despre returnarea animalelor.

Inflaţia în creştere a sporit costurile, au afirmat reprezentanţii grădinii zoologice, iar guvernul Finlandei a respins, în 2023, solicitările de finanţare de la stat. În total, negocierile pentru returnarea animalelor au durat trei ani, a spus Sivonen.

”Acum am ajuns într-un punct în care chinezii spun că se poate face”, a afirmat Sivonen.

Returnarea urşilor panda a fost decizie de afaceri a grădinii zoologice care nu a implicat guvernul finlandez şi nu ar trebui să afecteze relaţiile dintre cele două ţări, a afirmat un purtător de cuvânt al Ministerului finlandez de Externe.

În pofida eforturilor Chinei de a ajuta grădina zoologică, în final cele două ţări au ajuns la concluzia, după consultări amiabile, că urşii panda vor fi returnaţi, a arătat Ambasada chineză la Helsinki, într-o declaraţie pentru Reuters.

BCE a început să emită notificări de amenzi băncilor care nu îşi îndeplinesc obligaţiile privind riscurile climatice

Ana Bogdan a fost eliminată în primul tur la China Open