O instanţă din Chişinău discută pe 19 mai, la o zi după alegerile din România, interdicţia de intrare în Republica Moldova a lui George Simion/ Ce declara liderul AUR în legătură cu interdicţiile de intrare în Moldova şi Ucraina

O instanţă din Chişinău discută pe 19 mai, la o zi de la desfăşurarea turului al doilea al alegerilor prezidenţiale din România, cererea în care liderul AUR, George Simion, solicită anularea interdicţiei de intrare în Republica Moldova. Simion, care a câştigat detaşat primul tur al prezidenţialelor, mai are o interdicţie de intrare şi în Ucraina. Într-un interviu pentru News.ro, întrebat cum îşi va putea exercita un posibil mandat de preşedinte, în aceste condiţii, George Simion a răspuns că cele două ţări „nu sunt nişte state vitale” şi că este „în interesul lor” să fie primit într-o vizită oficială de stat la Chişinău şi la Kiev.

Potrivit , audierile în procesul „Simion George-Nicolae versus Inspectoratul General pentru Migraţie” vor avea loc la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani, pe 19 mai, la ora 14:30, conform unui anunţ publicat pe portalul naţional al instanţelor de judecată din Republica Moldova. Instanţa din capitala Republicii Moldova va examina cererea politicianului George Simion de anulare a interdicţiei de intrare în ţara respectivă existentă din 2015 împotriva sa.

Şedinţa instanţei de la Chişinău va avea loc în ziua următoare celei în care se va desfăşura turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din România.

Avocatul lui George Simion, Iulian Rusanovschi, a declarat pentru Europa Liberă Moldova că nu poate dezvălui conţinutul dosarului, care „este secret”, dar a confirmat că la audierile din 19 mai va fi luată în discuţie interdicţia de intrare în Republica Moldova.

Într-un interviu pentru News.ro, întrebat cum îşi va putea exercita un posibil mandat de preşedinte, în aceste condiţii, George Simion a răspuns că cele două ţări „nu sunt nişte state vitale” şi că este „în interesul lor” să fie primit într-o vizită oficială de stat la Chişinău şi la Kiev.

„Eu cred că un preşedinte al României nu va fi interzis în două state care au nevoie de ajutorul nostru. Nu sunt nişte state vitale. Chiar au fost şi la Chişinău, şi la Kiev mai multe guverne şi lideri cu atitudini duşmănase la adresa României. Eu cred că trebuie să avem relaţii bune cu toate ţările lumii. Mult mai periculos ar fi fost să am interdicţie sau să nu fiu agreat de către Statele Unite, de exemplu, cum sunt unii dintre oamenii politici din România de astăzi”, a răspuns George Simion unei întrebări adresate în cadrul unui interviu pentru News.ro.

Întrebat dacă crede că va fi primit într-o vizită oficială de stat la Chişinău şi la Kiev, George Simion a răspuns: „Este în interesul lor, nu al nostru”.

Liderul Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), care a câştigat cu aproape 41% primul tur al alegerilor prezidenţiale din 4 mai din România, a avut probleme cu autorităţile moldovene încă din 2009. În luna martie a acelui an, a fost dat afară din ţară de poliţia moldoveană după o manifestare de comemorare a unirii Basarabiei cu România, care ar fi încălcat ordinea publică.

În mai 2015, înaintea unui protest care urma să fie organizat în capitala moldoveană, a fost declarat de către autorităţile de la Chişinău persona non grata în Republica Moldova, pentru cinci ani, din motive de securitate naţională.

Considerat autor al sloganului „Basarabia e România”, care a început să apară de la începutul anilor 2000 inscripţionat sub formă de graffiti pe diverse edificii, baraje, parapete şi stâlpi de ambele maluri ale Prutului, lui Simion i-a fost prelungită interdicţia de mai multe ori cea în vigoare la acest moment fiind valabilă până în 2028.

Din 2024, Simion nu poate călători nici în Ucraina, unde este acuzat că a discreditat statul ucrainean, iar prin declaraţiile sale a promovat „ideologii unioniste care contestă legitimitatea graniţelor de stat”.

Preşedinta POT, Anamaria Gavrilă, ameninţări la adresa jurnaliştilor din Parlament: Sunteţi o specie pe cale de dispariţie! Abia astept să vă văd GONE!

Ucraina le cere trupelor străine să nu participe la defilarea de la 9 mai la Moscova. ”Rusia le cere militarilor străini să participe la defilarea de la 9 mai pentru a-şi spăla crimele de război şi pentru a-şi justifica agresiune”