Atacul a avut loc în jurul orei 21.10 (19.10 GMT) într-un cartier popular din Tel Aviv, a indicat poliţia într-un comunicat.
„Potrivit primelor elemente ale anchetei, un terorist a scos un cuţit şi a început să înjunghie oameni pe strada Nachalat Binyamin, rănind patru civili”, înainte de a răni uşor „altul” pe o stradă învecinată, se arată în text.
Atacatorul, „un cetăţean străin în vârstă de 28 de ani”, a fost apoi împuşcat împuşcat de „agenţi de securitate înarmaţi”, a adăugat textul, fără a preciza naţionalitatea acestuia, dar potrivit unor surse se securitate ar fi vorba de un tânăr din Maroc sosit în Israel în urmă cu 3 zile.
Mai devreme, Magen David Adom, echivalentul israelian al Crucii Roşii, anunţase că „teroristul a fost eliminat” după ce a rănit patru persoane.
O jurnalistă a agenţiei France Presse a văzut corpul unui bărbat fără viaţă la locul atacului, la Nachalat Binyamin, un cartier foarte animat cu viaţă de noapte din centrul Tel Avivului.
Spitalul Ichilov din Tel Aviv a indicat că trei persoane rănite cu o armă albă au fost internate: „una dintre ele în stare gravă, cu o tăietură de cuţit la gât, care a fost transferată în sala de operaţie, iar alte două rănite uşor, primind îngrijiri la urgenţă”.
Într-un comunicat, ministrul de interne Moshe Arbel a declarat că atacatorul a trezit suspiciunile agenţilor serviciilor de imigraţie la sosirea sa pe aeroportul Ben-Gurion din Tel Aviv, dar că Shin Bet (serviciul de securitate internă) a decis să îi permită să intre în Israel după interogatoriu.
Arbel i-a cerut şefului Shin Bet, Ronen Bar, „să ancheteze acest incident grav şi să înveţe din el cât mai repede posibil”.
Shin Bet a răspuns într-un comunicat că, la intrarea în Israel, „subiectul a fost supus unei evaluări de securitate care a inclus interogatoriul, precum şi teste suplimentare, la finalul cărora s-a decis că nu există niciun motiv pentru a împiedica intrarea sa în Israel din raţiuni de securitate”.
„Cazul va face obiectul unei anchete”, a adăugat Shin Bet.
Atacul a avut loc în a treia zi a unui armistiţiu fragil intrat în vigoare duminică între Israel şi Hamas, după mai bine de 15 luni de război declanşat de un atac fără precedent al mişcării islamiste palestiniene şi din care Fâşia Gaza a ieşit devastată.
Într-un comunicat, Hamas a salutat „operaţiunea eroică (…) care demonstrează încă o dată că rezistenţa continuă”, însă fără a revendica atacul.
Sâmbătă, un alt atac cu cuţitul a avut loc în centrul Tel Avivului, făcând un rănit, mai scrie AFP.