O nouă întâlnire a unor deputaţi pro-kurzi cu Abdullah Ocalan, fondatorul PKK

Întâlnirea, care a durat patru ore, a avut loc pe insula-închisoare Imrali, din largul metropolei Istanbul, unde Ocalan este în detenţie de 25 de ani.

O ‘declaraţie scrisă’ cu privire la detaliile întâlnirii va fi publicată joi, a indicat purtătorul de cuvânt.

După întâlnirea cu deputaţii pro-kurzi la sfârşitul lui decembrie, prima în zece ani, Ocalan (75 de ani) afirmase că apropierea între turci şi kurzi este o ‘responsabilitate istorică’, declarându-se ‘hotărât’ să participe la procesul de reconciliere iniţiat de Ankara.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a salutat la mijlocul lui ianuarie ‘progrese semnificative’ în acest dialog început cu PKK.

PKK, care duce de peste 40 de ani o luptă de gherilă împotriva Ankarei, un conflict sângeros soldat cu peste 40.000 de morţi, este considerată organizaţie ‘teroristă’ de către Turcia, SUA, Uniunea Europeană şi Marea Britanie.

Întâlnirile cu liderul kurd au devenit posibile după ce un aliat al lui Erdogan, liderul Partidului Mişcarea Naţionalistă (MHP), Devlet Bahçeli, i-a întins mâna lui Ocalan în octombrie, evocând o posibilă eliberare dacă acesta ar cere PKK să ‘se dizolve’ şi să depună armele.

Erdogan a salutat ulterior o ‘fereastră de oportunitate istorică’.

În 2015, o tentativă de pace iniţiată de Ankara a eşuat, declanşând un val de violenţe în sud-estul majoritar kurd al Turciei.

Sursa: www.stiripesurse.ro

VIDEO Kelemen Hunor anunță concedieri de la televiziunea publică, în direct chiar la TVR

Navă-spion în Canalul Mânecii – Londra avertizează Moscova