O nouă tentativă de asasinat asupra lui Trump – Secret Service își recunoaște erorile

Ancheta internă „a constatat deficienţe în planificarea anticipată şi implementarea acesteia de către Secret Service”, a declarat Rowe într-o conferinţă de presă.

„Dacă unii dintre membrii echipei de urmărire au fost foarte conştiincioşi, alţii au fost neglijenţi”, a precizat el, referindu-se la viitoare sancţiuni. El o înlocuieşte pe Kimberly Cheatle care şi-a dat demisia pe 23 iulie, după ce şi-a recunoscut responsabilitatea în „cel mai important eşec operaţional al Secret Service din ultimele decenii”.

Ronald Rowe a citat ” o lipsă de claritate” din partea Secret Service în schimburile sale cu poliţia locală şi aşteptările sale de la aceasta, precum şi lacune în transmiterea de informaţii.

Poliţia federală americană FBI a anunţat duminică după-amiază că investighează „o presupusă tentativă de asasinat” care l-a vizat din nou pe Donald Trump, candidatul republican fiind „în siguranţă” şi un suspect fiind arestat.

Într-un context de campanie prezidenţială deosebit de tensionată, cu aproximativ 50 de zile înainte de alegerile din 5 noiembrie, fostul preşedinte, care se afla la clubul său de golf din Florida, este „în siguranţă după ce au fost semnalate focuri de armă în vecinătatea sa”, a declarat Steven Cheung, director de comunicare pentru campania lui.

Pe 13 iulie, fostul preşedinte (2017-2021) care aspiră să revină la Casa Albă a fost rănit la ureche de focuri de armă care au făcut un mort şi doi răniţi în rândul participanţilor la un miting în Pennsylvania, unul dintre cele şase sau şapte state-cheie ale alegerilor prezidenţiale, în nord-estul ţării.

 

Imaginile lui Donald Trump, cu sângele curgând pe faţă şi cu pumnul ridicat, au făcut înconjurul lumii şi au bulversat campania pentru alegerile din 5 noiembrie.A

VIDEO ANPC a închis un hotel de la lângă Aeroportul Otopeni – Listă de ilegalități descoperite

Serie A – Eșec pentru echipa lui Răzvan Marin