Un studiu prezentat la reuniunea ASCO 2025 a descoperit că 15% dintre alergătorii de maraton şi ultramaraton cu vârste între 35 şi 50 de ani aveau adenoame avansate, leziuni precanceroase ce pot evolua în cancer colorectal. Deşi exerciţiul moderat reduce riscul de cancer, cercetătorii suspectează că antrenamentele extreme pot provoca stres intestinal şi inflamaţie, crescând riscul de cancer colorectal la un grup restrâns de sportivi. Rezultatele nu schimbă recomandările generale, dar sugerează screeningul mai devreme şi atenţie la simptome precum sângerările.
Descoperire surprinzătoare privind riscul crescut de cancer la alergătorii de elită poate fi explicată, sugerează un studiu restrâns.
Exerciţiul fizic reprezintă un element esenţial pentru menţinerea unei stări optime de sănătate, iar cercetările arată că poate contribui chiar la prevenirea reapariţiei cancerului după tratament. Totuşi, descoperiri recente ridică o întrebare surprinzătoare: ar putea antrenamentele de anduranţă practicate la un volum extrem să prezinte anumite riscuri?
La reuniunea Societăţii Americane de Oncologie Clinică (ASCO 2025) din vara aceasta, cercetătorii de la Institutul de Cancer Inova Schar au raportat că au identificat formaţiuni precanceroase în colon la un număr surprinzător de mare de maratonişti şi ultramaratonişti.
Studiul a cuprins un grup de 100 de sportivi cu vârste între 35 şi 50 de ani, dintre care , care pot evolua spre cancer colorectal, iar 41% aveau cel puţin un adenom.
Studiul a fost unul restrâns şi nu a fost încă revizuit de experţi, dar semnalul este suficient de puternic pentru a atrage atenţia la nivel global, scrie Justin Stebbing, profesor de Ştiinţe Biomedicale, la Universitatea Anglia Ruskin, într-un articol publicat în The Conversation.
Ce înseamnă cu adevărat aceste constatări, de ce experţii îndeamnă la prudenţă în interpretarea acestor rezultate şi la ce ar trebui să fie atenţi alergătorii profesionişti?
Decenii de dovezi arată că practicarea regulată a exerciţiilor fizice , inclusiv cel colorectal, şi îmbunătăţeşte prognosticul .
Acest studiu nu răstoarnă aceste cunoştinţe, spune Stebbing. În schimb, sugerează că un grup restrâns de tineri sportivi de anduranţă ar putea dezvolta un stres intestinal specific care le-ar creşte probabilitatea de a dezvolta în timp astfel de leziuni precanceroase.
la a fost numit „o nouă epidemie”, iar motivele creşterii incidenţei bolii nu sunt pe deplin înţelese.
Studiul Inova a exclus deliberat persoanele cu afecţiuni genetice cunoscute sau boli intestinale pentru a se concentra pe alergători aparent cu risc scăzut.
În urma screeningului, cercetătorii au descoperit un număr mai mare de leziuni avansate decât ar fi fost normal pentru această categorie de vârstă – un rezultat neaşteptat, pe care specialiştii îl consideră un semnal important ce trebuie investigat în continuare, nu o concluzie certă.
Cum contribuie antrenamentele intense de anduranţă la modificările intestinale?
O teorie se concentrează pe reducerea temporară a fluxului sanguin către intestin în timpul efortului prelungit şi intens. Alergătorii pe distanţe lungi sunt familiari cu – crampe şi sângerări ocazionale după alergări lungi.
Repetarea episoadelor de stres cauzate de lipsa de oxigen, inflamaţia şi procesele de reparare a ţesutului intestinal ar putea, în teorie, să favorizeze apariţia adenoamelor la persoanele predispuse.
Echipa Inova a evidenţiat acest mecanism pe baza observaţiilor şi a rapoartelor alergătorilor privind simptomele intestinale, deşi studiul nu a măsurat direct fluxul sanguin, oxigenul sau markerii inflamatori. De asemenea, nu a luat în considerare în mod separat alţi factori de stil de viaţă care ar putea avea relevanţă, cum ar fi strategiile de hidratare, utilizarea de antiinflamatoare, practicile nutriţionale specifice sau nivelurile foarte scăzute de grăsime corporală.
La fel de important este să înţelegem ce nu demonstrează acest studiu. Nu există dovezi că maratoanele sau ultramaratoanele provoacă cancer de colon. Nu sugerează că majoritatea cazurilor de cancer colorectal la tineri apar la alergători, dimpotrivă, medicii care nu au participat la studiu au precizat că majoritatea pacienţilor tineri cu acest tip de cancer nu sunt sportivi de anduranţă. De asemenea, nu oferă informaţii despre eventualele riscuri asociate exerciţiilor fizice mai moderate.
Punctul de referinţă – adică procentul aşteptat de la persoane aflate spre finalul vârstei de 40 de ani – provine din studii mari, făcute pe populaţia generală, nu dintr-un grup de control similar cu cel al alergătorilor. Din acest motiv, diferenţa observată este notabilă, dar rămâne doar o constatare preliminară.
Studiul are o fundamentare clinică solidă, însă dimensiunea redusă şi modul în care a fost conceput îl fac potrivit doar ca punct de plecare pentru cercetări mai ample, nu ca argument pentru modificarea despre .
Chiar şi aşa, din acest studiu se pot desprinde recomandări utile atât pentru sportivii de anduranţă, cât şi pentru medici.
În primul rând, sângele persistent în scaun, modificările tranzitului intestinal, durerile abdominale inexplicabile sau anemia feriprivă nu ar trebui ignorate ca fiind „doar efecte ale alergării”.
„Într-o comunitate unde problemele digestive sunt comune şi adesea normalizate, este uşor să ratezi semnele de avertizare”, scrie Stebbing.
Medicul oncolog, dr. Tim Cannon, care a condus studiul Inova, că alergătorii tineri cu sângerări după alergări lungi ar trebui să beneficieze de screening, o poziţie justificată prin faptul că o examinare prin colonoscopie poate elimina leziunile precanceroase şi preveni dezvoltarea cancerului. Această strategie este mai prudentă decât , care recomandă screening-ul standard pentru adulţii cu risc mediu, însă se încadrează într-o abordare personalizată a îngrijirii medicale, în care deciziile se iau în funcţie de simptomele şi particularităţile fiecărui pacient.
În al doilea rând, studiul întăreşte diferenţa dintre exerciţiul fizic ca „medicament” şi exerciţiul ca sport extrem.
Pentru , cele mai solide dovezi o , de intensitate moderată spre viguroasă, nu neapărat un effort fizic repetat de ultra-anduranţă.
Conferinţe recente au subliniat datele care arată că exerciţiile structurate după tratamentul cancerului colorectal îmbunătăţesc rezultatele pe termen lung, subliniind că activitatea fizică rămâne unul dintre cele mai puternice şi ieftine instrumente în .
Acest studiu despre alergători nu infirmă concluziile generale privind beneficiile exerciţiului fizic, ci evidenţiază doar o posibilă excepţie, observată la nivelul antrenamentelor extreme, care trebuie analizată cu atenţie, nu tratată cu panică.
Dacă cercetările viitoare confirmă o legătură, care ar fi recomandările?
Recomandările pentru screening ar putea fi adaptate în viitor pentru un grup clar definit de sportivi de anduranţă care practică antrenamente la un volum foarte ridicat, care ar putea efectua o colonoscopie mai devreme decât pragul actual de 45 de ani pentru adulţii cu risc mediu.
Sportivii şi antrenorii ar putea ajusta antrenamentele, alimentaţia şi recuperarea pentru a proteja sănătatea intestinului, punând accent pe hidratare, pe evitarea supraîncălzirii şi pe creşterea treptată a intensităţii şi duratei efortului, evitând medicamentele antiinflamatoare inutile în cazul efortului de lungă durată.
Clinicile de medicină sportivă şi gastroenterologie ar putea lucra împreună pentru a stabili protocoale clare de evaluare a sângerărilor intestinale la alergători, astfel încât să fie mai uşor de diferenţiat .
Totuşi, aceste măsuri vor putea fi implementate doar după confirmarea acestor rezultate în studii mai ample şi diverse şi după ce se va înţelege care factori din antrenamentele de anduranţă, precum intensitatea, durata, temperatura, altitudinea sau alimentaţia, au cel mai mare impact.
„Pentru moment, cel mai potrivit este un mesaj echilibrat. Alergarea de anduranţă rămâne o activitate valoroasă pentru sănătate şi pentru starea de bine a multor oameni, iar concluzia nu este să renunţăm la ea din cauza unui studiu restrâns. Important este să păstrăm în minte beneficiile demonstrate ale exerciţiului fizic, dar să fim atenţi la riscurile care pot apărea la niveluri extreme. Ascultă-ţi corpul, mai ales dacă apar sângerări. Tratează simptomele de alarmă ca probleme medicale, nu doar ca efecte ale antrenamentului. În plus, discută cu medicul despreşi factorii tăi de risc”, comentează autorul articolului, rezultatele acestui studiu.
Pe măsură ce cercetările vor continua, este puţin probabil să apară un avertisment general împotriva alergării, ci mai degrabă recomandări mai detaliate: cine ar trebui să înceapă screeningul mai devreme, când este necesar să fie investigate anumite simptome şi cum se poate face antrenamentul intens fără a compromite sănătatea intestinului, spune acesta.
De fapt, spune acesta, contribuţia principală a studiului ar putea fi nu doar medicală, ci şi culturală, ajutându-i pe alergători şi pe medici să discute o problemă care a fost prea des ignorată şi să identifice din timp leziuni periculoase, înainte ca acestea să evolueze în cancer.
„Credem că această cercetare ar putea ajuta la definirea unei noi categorii de persoane cu risc crescut, care ar trebui să beneficieze mai devreme de screening colorectal. Dacă putem identifica aceste tipuri de cancer din timp la persoane care, în mod normal, nu s-ar încadra în criteriile actuale de screening, putem salva vieţi. Sunt convins că alergătorii tineri care au sânge în scaun după alergări lungi, o problemă considerată până acum ‘normală’ sau lipsită de importanţă, ar trebui să fie supuşi screeningului. Vestea bună este că screeningul poate preveni formele avansate de cancer”, la rândul său autorul studiului, dr. Cannon.
În prezent, echipa sa desfăşoară cercetări suplimentare pentru a analiza factorii alimentari, tiparele de antrenament şi alte obiceiuri de viaţă din grupul studiat, pentru a înţelege mai bine ce anume contribuie la apariţia frecventă a leziunilor precanceroase la aceşti sportivi.
