O sesiune de beatboxing a unor călugăriţe braziliene la o televiziune catolică a devenit virală – VIDEO

Două călugăriţe braziliene au devenit celebre pe internet, după o sesiune improvizată de beatbox şi dans în timpul unui program la o televiziune catolică, potrivit CNN.

Surorile Marizele Cassiano şi Marisa de Paula, membre ale congregaţiei „Copiosa Redenção”, vorbeau despre o retragere vocaţională pe canalul de televiziune Pai Eterno – Tatăl Etern – din Brazilia, când au adus în discuţie un cântec despre chemarea la viaţa religioasă.

Cele două s-au ridicat în picioare şi au început un număr de cântece, beatbox şi dansuri.

Apoi, prezentatorul, diaconul Giovani Bastos, li s-a alăturat, într-un moment care a fost văzut acum de milioane de persoane pe reţelele sociale din Brazilia şi din străinătate.

„Acel moment a fost foarte spontan, pentru că la sora Marisa, dacă porneşti un ritm, ea va dansa. Iar eu sunt obişnuită să cânt, să fac beatboxing, aşa că pentru noi a fost foarte simplu, spontan şi în acelaşi timp foarte surprinzător să vedem că a devenit viral chiar şi în afara Braziliei”, a declarat sora Marizele pentru The Associated Press.

Surorile sunt dedicate tinerilor care se luptă cu dependenţa de droguri. Ele spun că muzica a fost un instrument puternic pentru a-i ajuta pe cei în nevoie.

„Beatboxing-ul, dansul şi cântecele în sine sunt instrumente pe care Dumnezeu le foloseşte pentru a ajunge la inimile oamenilor cu care lucrăm. Şi funcţionează! Este frumos de văzut”, a declarat sora Marizele.

Dacă sora Marisa nu are cont de Instagram, sora Marizele a depăşit 100.000 de urmăritori de când beatboxing-ul ei a devenit viral.

Aproximativ 400 de persoane au fost evacuate preventiv din calea apelor, din patru judeţe, în ultimele 24 de ore / Pompierii au intervenit pentru scoaterea apei din aproape 200 de gospodării

Casper Ruud, accidentat şi eliminat de la Roland Garros, critică sistemul de punctaj al ATP: Este ca o „cursă de şobolani”