Soluția instanței din 14 aprilie nu este definitivă și poate fi atacată cu apelul în termen de 30 de zile de comunicare, potrivit datelor de pe portalul instanțelor de judecată, citate de Libertatea.
Tânăra, care este studentă la Academia de Studii Economice din București, a declarat în faţa instanţei că relaţia cu părinţii nu era una bună pentru că i-ar fi interzis să aibă prieteni și nu au fost de acord cu dieta vegetariană pe care voia să o urmeze.
Judecătorii le-au dat dreptate părinţilor, care s-au apărat spunând că i-au asigurat fetei un apartament complet utilat şi suma de 3.500 de lei lunar, dar tânăra a respins toate aceste oferte.
Potrivit legii, părinţii au obligaţia de a-şi întreţine copiii până la 26 de ani doar în cazul în care aceştia îşi continuă studiile. Cazul ar putea crea un precedent, a declarat avocatul Adrian Cuculis anul trecut.
„Sigur că trebuie să explicăm și faptul că în momentul în care un minor devine major și își continuă studiile, dar totuși se gândește să se și angajeze și, practic, își produce proprii săi bani, propriile resurse financiare. Această obligație de întreținere a părinților care reține, după cum am spus din codul civil și doi nu e până la 26 de ani, dispare”, a mai declarat avocatul Adrian Cuculis.
Părinții au posibilitatea să-și cheme în judecată pe mai departe copiii sau copilul și să ceară reducerea sau dacă chiar anularea pensiei de întreținere pe care o altă instanță de judecată în trecut a stabilit-o.
Totodată, copiii, la rândul lor, au obligaţia de a-şi susţine părinţii în cazul în care aceştia nu se pot întreţine din veniturile lor.