Oamenii lui Georgescu sunt spulberați de instanțe: Două din cele trei dosare Turul 2, înapoi, anulate de judecători

‘Operatiunea Turul 2 înapoi’ continuă! Răzbunarea Ploieștiului – alte trei dosare contestă anularea alegerilor prezidențiale

Curtea de Apel Ploieşti a soluţionat, marţi, dosarele cu numerele 292/42/2024 şi 299/43/2025 aflate pe rolul instanţei de contencios administrativ, dosare în care cetăţeni au cerut magistraţilor să suspende şi să anuleze Hotărârea nr. 32 pronunţată în decembrie anul trecut de Curtea Constituţională a României, hotărâre prin care a fost anulat primul tur al scrutinului prezidenţial din noiembrie 2024.

Reprezentanţi ai instanţei au declarat pentru News.ro că aceste două dosare au fost ”soluţionate prin admiterea excepţiei necompetentei generale şi respingerea cererilor ca inadmisibile”.

În al treilea dosar, înregistrat pe rolul secţiei de contencios administrativ şi fiscal al Curţii de Apel Ploieşti cu numărul 297/42/2025, instanţa urmează să se pronunţe.

MApN, reacție după ce o femeie a murit într-o explozie, în laboratorul artileristic al Armatei

Poliția Română intervine fulger după scandalul drogurilor de la Sunwaves: NU are legătură