Ministrul de Externe, Oana Ţoiu, a declarat, referindu-se la posibilitatea reintroducerii unor taxe consulare pentru românii din străinătate, că există consulate cu liste de aşteptare de câteva luni şi că lucrurile vor trebuie schimbate. Totodată, Oana Ţoiu s-a referit la faptul că ar fi apărut ”un ecosistem de paraziţi”, adică firme care le cer bani românilor din diaspora pentru a-i programa la diverse servicii consulare.
Întrebată, la Antena 3, despre posibilitatea reintroducerii unor taxe consulare, Oana Ţoiu a afirmat că ministerul pe care îl conduce nu dispune de bugetul necesar pentru a asigura volumul care este necesar pentru cerinţele românilor din diaspora.
”În acest moment sunt câteva consulate unde există liste de aşteptare de luni de zile. Asta nu poate să rămână aşa. Oamenii au nevoie să aibă o relaţie cu statul lor. Nu putem să le cerem să fie mândri că sunt români, ambasadorii României în afară, să păstreze relaţia cu acasă, dacă nici măcar n-au acces la serviciile de care au nevoie. Şi atunci, pentru că nu mai există surse semnificative de buget care să genereze investiţiile necesare, protejăm ce e cel mai important şi anume relaţia identitară cu statul român. Vrem să ne asigurăm că găsim soluţii ca tot ce înseamnă certificate de naştere, documente de identitate, de călătorie, acelea de bază, nu regim de urgenţă, să poată să fie obţinute gratuit în continuare. (…) Principiul este de echilibru şi egalitate constituţională. La ce mă refer? Când cumperi o maşină sau o casă, e o contribuţie la serviciul pe care îl primeşti, similară cu cea pe care o aveai şi dacă ai venit la Bucureşti, la Iaşi, la Cluj. De exemplu, nici cetăţenii străini, dacă vor să cumpere case, maşini, proprietăţi în România, nu plătesc. De ce să nu plătească? E un serviciu consular, un serviciu notarial până la urmă. E evident că trebuie plătit”, a explicat Oana Ţoiu.
Totodată, ministrul de Externe a declarat că s-a dezvoltat ”un ecosistem de paraziţi”, adică firme care au făcut diverse site-uri şi care fac programări pe bani pentru serviciile consulare.
”Folosesc asumat acest cuvânt, un ecosistem de paraziţi al unor mici companii care au făcut site-uri ori false, ori asumate cu programări la consulat pentru servicii consulare pentru care cer bani. Nu în numele statului român. Sunt nişte oameni care au făcut milioane de euro, probabil, cerând taxe pe servicii consulare. Cetăţenii s-au înscris acolo, echipele astea la rândul lor i-au înscris, le-au făcut programări la consulat. Persoana respectivă a venit la ghişeu, a avut parte de serviciul respectiv. Nu putem să întreţinem această reţea de companii parazite, care exploatează în acelaşi timp şi românii din diaspora de bună credinţă şi statul român, văduvindu-l de aceste resurse”, a mai declarat Oana Ţoiu.