În data de 21 ianuarie, o echipă comună formată din poliţişti de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi inspectori vamali ai Biroului Vamal de Frontieră Isaccea a efectuat un control asupra unui camion cu marfă, având ca destinatar o societate comercială din Ucraina.
„În urma verificărilor amănunţite s-a constatat că în interiorul camionului se aflau aproximativ 20.000 ochelari de soare, 348 de articole îmbrăcăminte, 50 de perechi de încălţăminte, 37 de genţi şi 18.000 de etichete care sunt susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unor mărci cunoscute. Bunurile, cu o valoare de aproximativ 37.000.000 de lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor”, informează Poliţia de Frontieră Română.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând să fie luate măsurile legale.